Oficialii de la Sparta Rm. Vâlcea nu consideră un eşec faptul că, prin asocierea cu CS Mădulari, nu s-a reuşit câştigarea Ligii a IV-a, şi spun că experienţa a fost una utilă în perspectiva viitorului sezon competiţional. Marius Voican, managerul Brother’s Pub, a dezvăluit că jucătorii şi-au primit săptămâna trecută salariile la zi, iar apoi au intrat în vacanţă, care se va întinde până pe 15 iunie. „Jucătorii şi-au primit salariile vinerea trecută, după care i-am anunţat că vor fi în vacanţă timp de o lună, până pe 15 iunie, când ne vom reuni pentru a aborda viitorul sezon. Până atunci, ne vom mai întâlni o dată pe săptămână, pentru a face mişcare la baza Brother’s Sport Hub, un lucru obligatoriu, ca să nu iasă de tot din formă”, a spus Marius Voican, cel ce stă în spatele constituirii clubului Sparta Rm. Vâlcea.
În ceea ce priveşte lotul de jucători pentru viitorul sezon al Ligii a IV-a, Marius Voican spune că e prematur să vorbească despre despărţiri. „Deocamdată, n-am luat nicio decizie în această privinţă. Sunt câţiva jucători care nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor şi vom face o analiză pertinentă a prestaţiilor lor împreună cu Miţă Lungan, dar asta după pauza de o lună. Deocamdată, le-am explicat tuturor jucătorilor doar condiţiile care vor fi, din punct de vedere financiar, în speţă, ce oferă clubul în viitorul sezon. Pe 15 iunie, ne vom reuni şi vom decide cine pleacă şi cine vine! Poate că vor fi jucători care îşi vor dori să plece, iar alţii care vor dori să mai rămână. Poate că vor fi şi unii pe care îi vom pune pe liber şi, bineînţeles, probabil că vor fi şi câţiva care vor să vină la Sparta. Aşteptăm să treacă luna asta, iar apoi vom lua deciziile cele mai bune pentru a avea succes”, a adăugat Marius Voican.
Pe 30 decembrie 2024, reprezentanţii AJF Vâlcea au anunţat că anul 2025 va începe cu meciurile din Cupa României, în...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe