Încă de când a fost ales primar la Amărăști, preotul Adrian Catană și-a concentrat o parte din atenția sa pe accesarea de proiecte destinate generației tinere. Astfel, el a anunțat că, în curând, șase biciclete cu camere video vor fi achiziționate prin GAL „Ținutul Vinului”. Scopul acestei investiții este de a încuraja mișcarea în natură.
„Vrem să facem un tur al zonei, adică să mergem până la Măciuca, prin Glăvile și Roești, și să ne întoarcem pe la Gușoeni, Sutești. Dacă voi vedea că sunt mulți copii interesați să-și filmeze expedițiile, voi mai cumpăra și alte biciclete. Ca o altă noutate, în maxim două-trei luni, vor veni și tabletele pe care le-am achiziționat pentru elevi, dar și laptopurile, videoproiectoarele, calculatoarele pentru fiecare clasă și tablele inteligente. E un proiect mare, de 260 de mii de lei… E o investiție care va veni în sprijinul dezvoltării actului educațional. Am decis să suplimentăm din bugetul local valoarea burselor pe care le vom acorda elevilor. Astfel, cele sociale vor fi de 100 lei, iar celelalte – mai mari, vor ajunge până la 140 lei. În plus, vom mai recompensa financiar toate rezultatele bune pe care le vor obține elevii noştri la concursurile și olimpiadele naționale”, a explicat primarul PNL din Amărăști, Adrian Catană.
Primarul Mircia Gutău a semnat marți, 5 noiembrie, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, împreună cu ministrul Adrian...
Pe 9 iunie, Vasile Borăscu a câştigat alegerile pentru funcţia de primar la Costeşti, iar săptămâna trecută, pe 23 octombrie,...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe