SCM are un nou amical, vineri, la CSO Filiași
Vinerea aceasta, SCM Rm. Vâlcea va avea un nou joc amical, de la ora 12.00, în deplasare, la CSO Filiași. De fapt, echipa antrenată de Gabriel Mangalagiu va disputa toate meciurile de verificare pe teren advers. “Nu am mai făcut niciun transfer nou. Ideea e că, timp de două săptămâni, antrenorul a decis ca jucătorii să aibă câte două antrenamente pe zi. Pentru o cât mai bună pregătire în perspectiva returului Ligii a III-a. Dacă a mai plecat vreun jucător de la SCM Rm. Vâlcea la vreun club mare din țară? Sincer, nu urmărim deloc acest lucru. Preferăm să menținem juniorii de calitate în Zăvoi și să le dăm șansa să joace în Liga a III-a. E mult mai bine pentru ei să fie la nivel național, la seniori, decât într-un campionat de republicani. Asta trebuie să înțeleagă, că noi le dăm șansa. Dar să aibă răbdare!”, a declarat conducerea clubului SCM Rm. Vâlcea.