Handbal

SCM, de la extaz la agonie! Pentru Vâlcea, înfrângerea dură cu CSKA Moscova a venit după trei victorii consecutive la câte două goluri

617Vizualizari
După un început catastrofal de an, cu Audi ETO Gyor, nu atât prin prisma înfrângerii, care era uşor de ghicit, cât mai ales a proporţiilor scorului (20-37) şi a prestaţiei apatice a vâlcencelor, SCM a avut o perioadă bună. Victoria de la Braşov, cu SCM Gloria Buzău (21-19), din Liga Florilor, a fost urmată de alte două succese, de această dată în Liga Campionilor.
Duminică, 17 ianuarie, elevele lui Florentin Pera s-au impus în Croaţia, în faţa echipei Podravka Koprivnica (27-25), izbânda fiind dublată săptămâna trecută de o alta, la fel de preţioasă, în faţa muntenegrencelor de la Buducnost Podgorica (27-25), de care poate depinde calificarea în faza eliminatorie a competiţiei.
Din păcate, week-end-ul trecut, SCM Rm. Vâlcea „a fost bătută măr”, chiar în Sala Traian, de CSKA Moscova (34-24), după ce rusoaicele au condus şi la 14 goluri la un moment dat (33-19). Astfel, după Odense Handbold (care a învins în Sala Traian cu 30-21) şi Audi ETO Gyor (victorioasă la Vâlcea cu 37-20), echipa antrenată de Florentin Pera a suferit încă o înfrângere dură pe teren propriu.
Semnele nu sunt deloc bune din acest punct de vedere pentru „municipale”, care vor mai avea de disputat încă un meci tare în Sala Traian, cu Brest Bretagne (duminică, 14 februarie, în ultima etapă din faza grupelor). Echipa franceză se bate cu CSKA Moscova pentru locul 2 în Grupa B, aşa că va veni la Vâlcea doar cu gândul să ia cele trei puncte. Pentru SCM, singurul obiectiv ar fi acela de a nu pierde din nou la o diferenţă mare.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea