Din cauza rezultatelor negative din ultima perioadă, mulţi dintre iubitorii handbalului din Vâlcea sunt sceptici că SCM va putea să obţină o victorie în meciul cu Dunărea Brăila, din această săptămâni. Poate tocmai de aceea, oficialii din Sala Traian le-au transmis un mesaj suporterilor, pe Facebook, să vină într-un număr cât mai mare la confruntarea de miercuri, 15 noiembrie. Iar asta pentru că jucătoarele antrenate de Bent Dahl şi Rasmus Rygaard Poulsen trebuie să simtă în continuare că spectatorii sunt alături de ele, nu doar la bine, ci şi la greu.
„Este o certitudine că nu traversăm cea mai bună formă sportivă, iar așteptările voastre sunt la un alt nivel. Bineînțeles, aceleași așteptări le avem și noi, dar uneori lucrurile nu ies așa cum ne dorim. Tot ce ne rămâne este să muncim din greu, pentru a demonstra că începutul de sezon nu a fost o pură întâmplare! În acest moment dificil, avem mare nevoie de susținerea voastră, fiindcă miercuri (ora 17.30) ne așteaptă un joc deosebit de dificil, cu Dunărea Brăila, pentru care nu avem altă opțiune în afară de victorie. Ne revedem miercuri, în Sala Sporturilor Traian! Avem nevoie de tine!”, se spune în textul postat pe reţeaua de socializare.
Săptămâna trecută, în perioada 23-25 noiembrie, oraşul Bistriţa a găzduit cea de-a 53-a ediţie a Trofeului Carpaţi la handbal feminin....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe