marți, iunie 17, 2025
Handbal

SCM Rm. Vâlcea a dat peste Buducnost Podgorica în Liga Campionilor! Celelalte două adversare sunt din Germania şi Franţa! Află aici grupa completă a campioanei României!

1.09KVizualizari

În această seară, SCM Rm. Vâlcea şi-a aflat adversarii din grupele Ligii Campionilor, competiţie în care oraşul nostru a revenit după şase ani, câţi au trecut de la desfiinţarea legendarei echipe Oltchim. Aşa cum se cunoaşte, formaţia antrenată de Florentin Pera a câştigat în premieră titlul naţional în sezonul trecut, după ce a produs, probabil, cea mai mare surpriză din handbalul feminin internaţional, depăşind o grupare (CSM Bucureşti) cu un buget de aproape patru ori mai mare,
În proporţie de 50 la sută, clubul din Sala Traian a avut parte de noroc la tragerea la sorţi care a avut loc la Viena, în capitala Austriei. Mâna Anjei Althaus, fosta handbalistă germană, ne-a scos în cale un adversar de calibru (Buducnost Podgorica), unul cam de acelaşi nivel cu SCM (Brest Bretagne) şi un outsider (Bietigheim).

Anul trecut, Buducnost şi Brest au fost în grupele principale, în timp ce Bietigheim n-a trecut de prima etapă a Ligii Campionilor

În sezonul trecut, campioana Muntenegrului a terminat pe locul 3 în grupa principală (după Metz Handball şi Rostov-Don), ratând astfel calificarea în Final Four-ul competiţiei. Vicecampioana Franţei, Brest Bretagne, a ajuns, de asemenea, în grupele principale, dar s-a clasat pe ultima poziţie în aceeaşi serie cu Metz, Rostov şi Buducnost, cu doar trei remize în cont. În fine, Bietigheim a participat doar în prima fază a grupelor, când a încheiat pe locul 4, în spatele echipelor CSM Bucureşti, Vipers Kristiansand şi FTC Budapesta, cu o victorie (culmea! – chiar în faţa formaţiei din capitala României, 30-28, pe teren propriu) şi o remiză (în fieful campioanei Norvegiei, 27-27).
La tragerea la sorţi de la Viena, SCM a fost reprezentată de Florin Verigeanu (preşedintele secţiei de handbal), Gabriel Băjan (membru în Consiliul de Administraţie al clubului vâlcean şi unul dintre sponsorii de bază ai echipei) şi Florentin Pera (antrenorul principal al formaţiei noastre).

Componenţa grupelor Ligii Campionilor:

• Grupa A: Metz Handball, Vipers Kristiansand, Podravka Koprivnica, FTC Budapesta
• Grupa B: Rostov-Don, Team Esbjerg, Perla Lublin, CSM Bucureşti
• Grupa C: SCM Rm. Vâlcea, Buducnost Podgorica, Bietigheim, Brest Bretagne
• Grupa D: Audi ETO Gyor, Krim Ljubljana, IK Savehof, echipa din calificări
*) la turneul preliminar vor participa echipele Rocasa Gran Canaria, ZORK Jagodina, Banik Most şi GSK Kastamonu

Sursă foto: Dan Lixandru (Facebook – SCM Rm. Vâlcea)