miercuri, februarie 24, 2021
Handbal

SCM Rm. Vâlcea a dat prima lovitură în Liga Campionilor! Elevele lui Florentin Pera au câştigat meciul cu Podravka Koprivnica

261Vizualizari
SCM Rm. Vâlcea a obţinut o victorie foarte importantă în meciul pe care l-a disputat în deplasare, în fieful echipei Podravka Koprivnica. Handbalistele antrenate de Florentin Pera s-au impus cu scorul de 27-25 (după 15-13, la pauză), într-o partidă pe care au controlat-o din primul şi până în ultimul minut de joc. Pentru formaţia din Sala Traian, acestea a fost însă abia prima victorie în competiţia supremă din Europa, care le dă totuşi mari speranţe oficialilor într-o calificare în faza eliminatorie, de pe locul 6 în Grupa B.

Cea mai mare diferenţă din prima repriză a fost de patru goluri

Dacă în celelalte şase meciuri disputate până în prezent în Liga Campionilor, SCM Rm. Vâlcea a fost mereu outsider, fiind învinsă de fiecare dată, uneori la diferenţe de scor care ne scutesc de alte comentarii, în Croaţia, lucrurile au stat cu totul altfel. Echipa antrenată de Florentin Pera a pornit cu prima şansă la victorie şi şi-a confirmat din plin valoarea. „Municipalele” au avut emoţii doar în startul partidei, mai precis în primele 9 minute de joc, când scorul a fost egal (1-1, 2-2 şi 4-4). Din acel moment, SCM s-a aflat permanent la conducere.
De la 4-4, Vâlcea a punctat de trei ori la rând, iar în minutul 13 s-a desprins la 7-4. Mai mult decât atât, în minutul 18, diferenţa a crescut la patru „lungimi” (9-5), elevele lui Florentin Pera arătând clar că au capacitatea de a înclina balanţa în favoarea lor. Până în minutul 26, echipa din Sala Traian a avut puterea de a menţine un avantaj constant pe tabela de marcaj, de 2-3 goluri. Podravka Koprivnica s-a apropiat însă periculos pe final de repriză (13-12 şi 14-13), în minutele 28 şi 30, dar SCM a intrat totuşi la vestiare cu un avantaj de două goluri (15-13).

În minutul 55, SCM a avut din nou un avantaj de patru „lungimi”

Partea a doua a meciului a continuat în aceeaşi notă, cu echipa vâlceană la conducere, la o diferenţă de 1-2 goluri, iar uneori chiar la trei: 16-13 (în minutul 31), 18-15 (în minutul 36), 19-16 (în minutul 38), 21-18 (în minutul 42) şi 22-19 (în minutul 45). Ca şi în prima repriză, Podravka Koprivnica a recuperat două „boabe” din handicap (22-21, în minutul 48), dar n-a reuşit mai mult. Vâlcea a marcat de trei ori consecutiv şi s-a detaşat decisiv la 25-21 (în minutul 55). Croatele au mai redus proporţiile scorului pe final, iar meciul s-a încheiat cu 27-25 pentru SCM. Astfel, după cinci jocuri în care a fost groggy, precum un pugilist, iar unul (cel cu Buducnost Podgorica), pe care l-a pierdut din cauza unui ghinion teribil pe final, formaţia din Sala Traian s-a ridicat de la pământ şi a dat, în sfârşit, prima lovitură în Liga Campionilor.

Ewgenija Minevskaja, din nou, cea mai prolifică jucătoare a echipei

În duelul din Croaţia, cele mai multe goluri pentru SCM Rm. Vâlcea au fost marcate de nemţoaica Ewgenija Minevskaja (7). Pentru a doua oară consecutiv, aceasta a fost cea mai prolifică jucătoare a echipei într-un meci de Liga Campionilor, după ce s-a remarcat şi în partida anterioară, cu Audi ETO Gyor, din Sala Traian. La finalul celor 60 de minute de joc de la Koprivnica, ea a fost declarată şi MVP-ul meciului. În rest, pe lista marcatoarelor pentru reprezentanta României şi-au mai trecut numele şase „straniere”, Mireya Gonzalez Alvarez (4 goluri), Jelena Trifunovic (4), Kristina Liscevic (3), Maren Nyland Aardahl (3), Asma Elghaoui (3), Zeljka Nikolic (2), dar şi vâlceanca originară din Creţeni, Cristina Florica (1).
Sursă foto: rk-podravka.hr