sâmbătă, februarie 27, 2021
Handbal

SCM Rm. Vâlcea a „deraiat” de două ori Rapidul, la diferenţe de 16 şi 17 goluri

284Vizualizari

SCM Rm. Vâlcea a câştigat fără mari emoţii primele două meciuri amicale pe care le-a susţinut în perioada de vară, în compania echipei Rapid Bucureşti. Aşa cum se cunoaşte, primul dintre acestea s-a disputat joia trecută, în deplasare, iar cel de-al doilea a avut loc sâmbătă, 27 iulie, în Sala Traian. După 42-25, la Bucureşti, vâlcencele au triumfat cu 34-18 pe teren propriu.

Iberica Alicia Fernandez Fraga (8 goluri) a făcut spectacol în Capitală

În condiţiile în care au avut în faţă o formaţie nou-promovată, campioanele en-titre ale ţării şi-au trecut în cont o victorie fără mari emoţii în Capitală. La finele primei reprize, a fost doar 18-12 pentru SCM, dar scorul a luat proporţii după pauză, când tabela de marcaj a Sălii „Rapid” a arătat chiar 32-20 pentru SCM, în minutul 47. Până la urmă, meciul s-a terminat cu scorul de 42-25 în favoarea elevelor lui Florentin Pera.
În acest duel, golurile echipei vâlcene au fost marcate de Alicia Fernandez Fraga (8) – FOTO, stânga, Mireya Gonzalez (6), Asma El Ghaoui (6), Marta Lopez Herrero (5), Roberta Stamin (5), Alexandra Badea (3), Andreea Adespii (3), Iryna Glibko (3), Mădălina Zamfirescu (2) şi Cristina Florică (1).

Tunisianca Asma El Ghaoui, cea mai prolifică jucătoare în Sala Traian

În cel de-al doilea meci, de sâmbăta trecută, din Sala Traian, elevele lui Florentin Pera s-au impus în faţa giuleştencelor cu 34-18 (după 15-9, la pauză). Proporţiile rezultatului au fost asemănătoare cu cele din Capitală. Astfel, s-a respectat diferenţa după prima repriză (6 goluri) şi a fost foarte aproape să se repete şi după 60 de minute de joc. La final, au fost însă doar 16 goluri în favoarea SCM-ului, în loc de 17, ca în partida de joi, 25 iulie. Faţă de prima confruntare dintre cele două echipe, de această dată, s-au marcat mai puţine goluri decât în Capitală.

Sâmbăta trecută, campioanele au fost aplaudate frenetic de spectatori

Cea mai prolifică jucătoare în meciul din Sala Traian a fost tunisianca Asma El Ghaoui – FOTO, dreapta, care a punctat de opt ori. Pe lista marcatoarelor pentru formaţia vâlceană şi-au mai trecut numele Marta Lopez Herrero (7), Iryna Glibko (5), Mireya Gonzales (5), Roberta Stamin (4), Andreea Adespii (2), Mădălina Zamfirescu (2) şi Alicia Fernandez Fraga (1).
La final, vâlcencele au fost aplaudate frenetic, timp de câteva zeci de secunde, de spectatorii prezenţi în Sala Traian. Aceştia au venit să le urmărească pe favorite în noua formulă, la prima apariţie publică a SCM-ului după reluarea pregătirilor. Printre cei care s-au aflat în tribună s-a numărat şi primarul Râmnicului, Mircia Gutău.