Handbal

SCM Rm. Vâlcea a făcut spectacol cu CSM Corona Braşov. Vâlcencele au regăsit drumul spre succes după patru înfrângeri la rând

311Vizualizari
Sâmbătă, 20 ianuarie SCM Rm. Vâlcea a obţinut o victorie fără dubii, pe teren propriu, în faţa echipei CSM Corona Braşov, în ultima etapă din turul Ligii Florilor. Elevele lui Bent Dahl s-a impus cu scorul de 38-26 (după 20-17, la pauză), astfel că au scăpat de ghinionul din ultima perioadă. Pentru gruparea din Sala Traian, aceasta a fost prima victorie după o serie nefastă de patru înfrângeri consecutive în campionat.
Week-end-ul trecut, cu excepţia primelor 10-15 minute de joc, meciul a fost la discreţia vâlcencelor. Formaţia vizitatoare a condus o singură dată pe tabela de marcaj, în startul partidei (1-0, în minutul 3). Vâlcea a trecut apoi imediat în avantaj (2-1, în minutul 4) şi chiar dacă braşovencele au mai egalat de câteva ori (2-2, 3-3, 5-5, 6-6, 7-7), SCM a pus încet-încet stăpânire pe joc, s-a desprins la 10-7 (în minutul 14), iar în continuare nu le-a lăsat adversarelor nicio şansă de a spera la un rezultat pozitiv. Cea mai mare diferenţă de scor din prima repriză a fost de cinci „boabe” şi s-a consemnat de patru ori (14-9, 15-10, 16-11, 17-12), între minutele 19-23. Cu toate acestea, prima repriză s-a încheiat cu un avantaj deloc linişitor pentru fetele noastre (20-17).
În cel de-al doilea act al meciului, pe teren nu a mai existat decât o singură echipă, SCM Rm. Vâlcea, care s-a detaşat categoric pe tabela de marcaj, iar până la urmă a triumfat cu 38-26. Diferenţa consemnată la final (12 goluri) a fost şi cea mai mare din acest duel, ea fiind înregistrată în prealabil de alte două ori (35-23 şi 37-25, în minutele 55 şi 60). Una peste alta, echipa pregătită de Bent Dahl a obţinut o victorie aşteptată şi fără dubii, în faţa unei grupări cu un lot net inferior valoric, care a venit în Sala Traian şi cu un antrenor de conjunctură (Iulian Stamate).
În această partidă, golurile echipei vâlcene au fost marcate de Anniken Wollik (9) – FOTO, Alicia Gogîrlă (7), Daniela de Jong (4), Nathalie Hagman (4), Julia Maidhof (4), Natasa Ljepoja (3), Raluca Băcăoanu (2), Mia Zschocke (2), Charlotte Cholevova (1), Cristina Florică (1) şi Anamaria Mihaela Grigore (1).
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea