SCM Rm. Vâlcea a avut cinci jucătoare la turneul final al Campionatului Mondial de handbal, care s-a desfășurat în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie, în Țările de Jos și Germania. Așa cum se cunoaște, pe lângă Rebeca Necula și Asma Elghaoui (care au îmbrăcat tricoul naționalei României, formația din Sala Traian a mai fost reprezentată de Anniken Wollik (convocată în echipa Norvegiei), Julia Maidhof (Germania) și Daphne Gautschi (Elveția).
Dintre acestea, de departe, cele mai importante evoluții le-a avut Anniken Wollik (campioană mondială cu Norvegia), care a evoluat în fiecare meci al naționalei din Scandinavia (și nu doar câteva minute!). Extrema stângă de la SCM Rm. Vâlcea a reușit să înscrie în total 31 de goluri. În ceea ce-o privește pe Julia Maidhof (inter dreapta), vicecampioană mondială cu Germania, aceasta a semnat doar 5 „boabe” la turneul final, iar din punct de vedere al eficacității a fost pe ultimul loc dintre toate „municipalele” prezente la Mondial. În schimb, Daphne Gautschi (inter stânga) a punctat de 17 ori pentru naționala Elveției.
Dintre cele două tricolore, conducătoarea de joc Rebeca Necula a fost cea mai prolifică (18 goluri), iar pivotul Asma Elghaoui a marcat de nouă ori.
SCM Rm. Vâlcea a marcat de 50 de ori la CSM Tg. Mureș, în turul 1 al Cupei României. Din...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe