SCM Rm. Vâlcea a început sezonul la Braşov – în Supercupă şi îl va termina tot sub Tâmpa – dar în Liga Florilor!
780
Week-end-ul trecut, SCM Rm. Vâlcea a început noul sezon competiţional cu meciul din Supercupa României, împotriva rivalei CSM Bucureşti. Partida a avut loc la Braşov şi a fost câştigată de formaţia din Capitală, cu scorul de 29-23. Interesant este faptul că, anul viitor, trupa din Sala Traian va încheia tot sub Tâmpa actualul sezon competiţional. Iar asta deoarece, în ultima rundă a Ligii Florilor, care e programată miercuri, 20 mai 2020, vor juca în deplasare, la Corona Braşov. Rămâne de văzut dacă acel meci va mai conta în „economia” campionatului, în speţă, dacă titlul în întrecerea internă va fi deja decis până atunci, sau partida se va disputa, ca şi cea cu CSM Bucureşti, pe muchie de cuţit.