Săptămâna trecută, SCM Rm. Vâlcea a disputat unul dintre cele mai importante meciuri în lupta pentru calificare în cupele europene. Astfel, joi, 8 februarie, formaţia antrenată de Bent Dahl şi Rasmus Rygaard Poulsen a înfruntat-o pe SCM Gloria Buzău, în deplasare, în faţa căreia s-a impus cu scorul de 34-28 (după 15-14, la pauză).
În prima repriză, s-a mers cap la cap, ambele echipe alternând la conducere, cu un plus pentru SCM Rm. Vâlcea, care s-a aflat mai mult timp în avantaj. Elevele lui Bent Dahl au avut în mai multe rânduri chiar şi două goluri peste adversare, 7-5 (în minutul 12), 11-9 (în minutul 21) şi 12-10 (în minutul 23). SCM Gloria Buzău a marcat apoi trei goluri la rând şi a întors scorul în favoarea sa, 13-12 (în minutul 27). Dar tot vâlcencele au fost mai proaspete pe final şi au încheiat prima repriză la conducere (15-14).
După revenirea de la vestiare, elevele lui Bent Dahl nu le-au mai lăsat însă nicio şansă adversarelor şi s-au distanţat încet, dar sigur, pe tabela de marcaj. Cea mai mare diferenţă de scor a fost de şase goluri şi s-a consemnat de două ori în a doua parte a meciului (24-18 şi 25-19, în minutele 42 şi 43), dar şi la final (34-28).
În acest duel, golurile echipei vâlcene au fost marcate de Anniken Wollik (10), Nathalie Hagman (5), Daniela de Jong (5), Natasa Ljepoja (5), Mia Zschocke (5), Julia Maidhof (3) şi Alicia Gogîrlă (1). Între buturi, Isabell Roch a avut un procentaj de 39,44 % (după ce a blocat 15 dintre cele 38 de şuturi ale adversarelor), iar Daciana Hosu a încheiat cu 33,33 % (două mingi blocate, din şase).
SCM Rm. Vâlcea a ratat toate obiectivele cu care a pornit la drum în acest sezon. Echipa din Sala Traian...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe