marți, aprilie 13, 2021
Handbal

SCM Rm. Vâlcea a rămas singura echipă neînvinsă din Liga Florilor. Azi, de la ora 16.00, elevele lui Florentin Pera vor să „deraieze” Rapidul, în Sala Traian

202Vizualizari

Grație succesului din derbiul Olteniei la handbal feminin, cu SCM Craiova (27-23), SCM Rm. Vâlcea a revenit pe primul loc în clasamentul Ligii Florilor. În primele șase etape ale sezonului, campioana României a adunat maximum de puncte (18), la fel ca şi Corona Brașov, dar echipa din Sala Traian dispune de un golaveraj superior. Mai mult decât atât, în condiţiile în care formaţia de sub Tâmpa a pierdut, marţea trecută, duelul disputat în devans, din cadrul etapei a 7-a, din deplasare, de la SCM Gloria Buzău (23-19), formaţia antrenată de Florentin Pera a rămas singura din întrecerea internă care nu a cunoscut înfrângerea, „municipalele” având doar victorii pe linie.

15 lei, preţul unui bilet de intrare la meciul cu echipa din Giuleşti

SCM Rm. Vâlcea va disputa următorul meci în Liga Florilor chiar în această săptămână, pe teren propriu. Astfel, marţi, 15 octombrie, de la ora 16.00, campioanele României vor primi, în Sala Traian, vizita formaţiei Rapid Bucureşti, împotriva căreia se va pune doar problema diferenţei de scor. Iar asta deşi, cel mai probabil, staff-ul tehnic le va odihni pe multe dintre jucătoarele care au evoluat week-end-ul trecut în Franţa, cu Brest Bretagne, în ideea de a le avea mai proaspete pentru confruntarea mult mai grea ce va avea loc pe 19 octombrie, în deplasare, la Buducnost Podgorica. Preţul unui bilet de intrare la meciul cu echipa din Giuleşti este de 15 lei, partida urmând a fi transmisă LIVE de TVR HD.