duminică, martie 16, 2025
Fotbal Național

SCM Rm. Vâlcea a stabilit alte două amicale pentru această săptămână. Primul va avea loc marți, în Zăvoi

212Vizualizari
Meciul amical cu FC Argeș, care trebuia să aibă loc vineri, 14 februarie, în Zăvoi, a fost anulat la solicitarea echipei din Pitești. În consecință, conducătorii de la SCM Rm. Vâlcea au căutat imediat alte adversare disponibile pentru partidele de pregătire din următoarea perioadă. Și au găsit foarte repede două echipe interesate să-i înfrunte pe „municipali”, ambele dueluri fiind programate chiar în această săptămână. Astfel, marți, 11 februarie, de la ora 12.00, SCM Rm. Vâlcea o va întâlni în Zăvoi pe Viitorul Dăești, iar joi, 13 februarie, de la 11.30, va avea loc confruntarea cu Gilortul Tg. Cărbunești, tot de pe teren propriu. Așa cum se cunoaște, cele două adversare din Liga a III-a sunt colege de serie cu echipa din Zăvoi, ocupând locurile 8 și, respectiv, 7.
Ulterior, elevii lui Eugen Beza mai au programate încă două partide de pregătire, ambele tot în compania unor formații de același nivel. Astfel, pe 19 februarie, de la ora 12.00, „municipalii” vor da piept, tot în Zăvoi, cu Vulturii Fărcășești (locul 4 în aceeași serie din care face parte și echipa noastră), iar pe 21 februarie, de la 12.00, va urma duelul cu ACS Mediaș (grupare clasată tot pe poziția a patra în Liga a III-a, dar în Seria 7), care se va disputa la Sibiu, pe Stadionul „CFR”.