Fotbal Național

SCM Rm. Vâlcea a stabilit programul amicalelor din această vară. Echipa din Zăvoi se va reuni pe data de…

167Vizualizari
De săptămâna trecută, SCM Rm. Vâlcea are un nou antrenor principal, în persoana lui Eugen Beza (46 de ani). Originar din Sibiu, acesta este un tehnician cu vechi ştate de serviciu în ligile naţionale, în condiţiile în care a stat pe banca unor echipe precum FC Hermannstadt (cu care a retrogradat însă din Liga I, în 2021), CSC Şelimbăr şi FC Argeş Piteşti. Eugen Beza îşi va întâlni pentru prima oară elevii peste câteva zile, mai precis luni, 15 iulie, când jucătorii de la SCM se vor reuni pentru a pregăti viitorul sezon de Liga a III-a. Imediat după ce a fost instalat în funcţia de „principal” în Zăvoi, sibianul a afirmat că va face o evaluare a tuturor componenţilor lotului, pentru a şti exact pe cine se va baza din toamnă şi ce posturi sunt deficitare.

Reprezentanţii clubului din Zăvoi au stabilit deja şi programul meciurilor amicale din această vară. Primul va avea loc sâmbătă, 20 iulie, împotriva echipei Vulturii Fărcăşeşti (campioana judeţului Gorj), care a promovat recent în ultimul eşalon naţional, după ce a trecut lejer de Viitorul Severin (Mehedinţi), prin două victorii (5-1 în deplasare şi 3-2 pe teren propriu). Până la startul ediţiei 2024-2025 a Ligii a III-a (programat pe 30 august), pentru „municipali” vor mai urma partidele de pregătire cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu (pe 27 iulie), Unirea Bascov (14 august), CSO Turceni (16 august), Viitorul Dăești (21 august) și Gilortul Tg. Cărbunești (24 august).
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea