Sâmbătă, 28 septembrie, SCM Rm. Vâlcea, a depăşit cu brio un nou obstacol în Liga a III-a. De această dată, formaţia din Zăvoi s-a impus în faţa echipei Viitorul Dăeşti, chiar în deplasare, în derbiul judeţean din Seria 8. Victoria elevilor lui Eugen Beza a fost una fără probleme, cu scorul de 3-0 (după 2-0, la pauză), prin golurile marcate de Bogdan Rusu (în minutele 13 şi 57) şi Cosmin Neagu (35). Pentru Bogdan Rusu (FOTO – în prim-plan), aceasta a fost cea de-a doua „dublă” din sezonul actual, el reuşind să înscrie de două ori şi în meciul precedent, cu ACS Speed Academy Piteşti, de pe teren propriu.
SCM Rm. Vâlcea a început meciul de la Fedeleşoiu cu următorul „unsprezece”: Răzvan Gherguş – Alexandru Dandea, Alexandru Sălcianu, Eduard Sîrbu, Alexandru Serafim, Ovidiu Popescu, Vlad Ionescu, Radu Georgescu, Sebastian Ivan, Bogdan Rusu, Cosmin Neagu. Rezervele echipei din Zăvoi au fost Yanis Găgeatu – Andrei Iana, Adrian Bărbuţi, Robert Gliga, Robert Pîrvu, Denis Tudorescu, Claudiu Traşcă şi Ionuţ Olaru.
Cu Viitorul Dăeşti, SCM Rm. Vâlcea a obţinut cel de-a cincilea succes în campionat, în tot atâtea etape jucate. Gruparea din Zăvoi are 15 puncte în cont şi este urmată de ACSO Filiaşi (11), Vulturii Fărcăşeşti (9) şi ACS Speed Academy Piteşti (8), acestea fiind cele patru formaţii care ar participa în play-off-ul Seriei 8 conform configuraţiei actuale a clasamentului.
Antrenorul Dumitru Teleşpan, în suferinţă, după decesul soţiei sale
Dumitru Teleşpan – care activează în prezent ca antrenor de copii şi juniori la SCM Rm. Vâlcea – se află în suferinţă în această perioadă, din cauza decesului decesului soţiei sale. Tocmai de aceea, în semn de respect, oficialii, jucătorii şi staff-ul tehnic al formaţiei din Zăvoi i-au dedicat victoria obţinută de „municipali” în meciul cu Viitorul Dăeşti. .
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea
Viitorul Dăești alternează rezultatele pozitive din deplasare, cu cele slabe de pe teren propriu. Așa cum se cunoaște, în runda...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe