SCM Rm. Vâlcea a început în trombă noul sezon al Ligii Florilor, iar după trei runde are punctaj maxim. Singura echipă care mai poate reuşi o asemenea performanţă este însăşi campioana en-titre, CSM Bucureşti, care o va înfrunta miercuri, 13 septembrie, pe marea rivală, Rapid.
În week-end, în următoarea etapă din întrecerea internă, handbalistele antrenate de Bent Dahl şi Rasmus Rygaard Poulsen vor evolua în fieful uneia dintre formaţiile incomode ale campionatului. Este vorba de SCM „U” Craiova, care a reuşit o victorie de senzaţie în etapa a treia, în deplasare, împotriva grupării Gloria Bistriţa-Năsăud (30-28).
La fel cum s-a întâmplat în meciul cu SCM Gloria Buzău, „municipalele” au de luat o revanşă şi cu echipa din Bănie, în condiţiile în care elevele lui Bogdan Burcea au obţinut 4 puncte din 6 în partidele directe cu Vâlcea, din sezonul trecut. După o remiză în Sala Traian (34-34), SCM „U” Craiova s-a impus cu 30-28 pe teren propriu.
Meciul din Bănie va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 17.30.
Condusă la pauză cu 18-17, SCM Rm. Vâlcea a făcut o repriză secundă absolut fantastică în Bănie, în faţa echipei...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe