În această săptămână, SCM Rm. Vâlcea a disputat ultimul meci din turul Ligii Florilor. Astfel, miercuri, 25 ianuarie, echipa pregătită de norvegianul Bent Dahl a înfruntat-o, în deplasare, pe Minaur Baia Mare, în faţa căreia s-a impus fără emoţii, cu scorul de 40-24 (după 18-9, la pauză).
După ce au jucat duminică, 22 ianuarie, în deplasare, cu Thuringer HC, în etapa a treia din grupele Ligii Europene, „municipalele” n-au mai venit în Râmnic, ci după revenirea în ţară au mers direct în Maramureş, pentru duelul cu fosta vicecampioană naţională din 2021. Vâlcencele n-au acuzat însă deloc oboseala după drumul lung până în Germania, ci dimpotrivă, au jucat dezinvolt, iar evoluţia a fost pe placul antrenorului Bent Dahl, care mizează în special pe „cartea atacului”.
Diferenţa maximă din prima repriză a fost de 11 goluri, iar cel mai mare avantaj din meci s-a înregistrat chiar la final
Aşa cum o arată şi diferenţa de la final, partida de la Baia Mare a fost una fără istoric, iar vâlcencele au obţinut o victorie cât se poate de lejeră. Handbalistele din Sala Traian s-au instalat la cârma meciului încă din primele minute de joc şi nu le-au lăsat adversarelor absolut nicio şansă de a aspira la un rezultat pozitiv. Elevele lui Bent Dahl s-au distanţat încet, dar sigur, pe tabela de marcaj, iar în prima repriză „ecartul” maxim pe care SCM l-a avut a fost de 11 „lungimi” (18-7). Până la urmă, echipa noastră a intrat la vestiare cu un plus de nouă goluri (18-9).
Jocul nu s-a schimbat nici după pauză, când vâlcencele au continuat să joace simplu şi frumos, iar golurile au curs pe bandă rulantă în poarta adversarelor. Până la jumătatea celui de-al doilea mitan, avantajul SCM-ului s-a menţinut în limitele din prima repriză, însă, spre final, scorul a luat proporţii. Partida s-a încheiat cu 40-24 pentru gruparea din Sala Traian, diferenţa de la final (16 goluri) fiind şi cea mai mare din acest duel.
Asiatica a fructificat 15 dintre cele 16 ocazii pe care le-a avut, suedeza Elin Hansson – 8 din 9, iar Asma Elghaoui – 5 din 6
În meciul cu Minaur Baia Mare, pe lista marcatoarelor pentru SCM Rm. Vâlcea şi-au trecut numele următoarele jucătoare: Asuki Fujita (15 „boabe”), Elin Hansson (8), Asma Elghaoui (5), Iryna Glybko (5), Daria Bucur (4), Andreea Ianăşi (2) şi Amalia Coman (1). Aşa cum se cunoaşte, cea mai prolifică jucătoare de pe teren, japoneza Asuki Fujita (26 de ani) – FOTO,a evoluat chiar pentru gruparea din Maramureş până ce s-a transferat, vara trecută, în Sala Traian. Înainte de cele două sezoane petrecute la gruparea din nordul ţării (2020-2022), asiatica a fost legitimată la echipa germană Borussia Dortmund (2018-2020), unde a fost coechipieră cu portăriţa Isabell Roch.
Conform statisticii de pe site-ul FRH, procentajul japonezei a fost de-a dreptul fabulos, ea fructificând 15 dintre cele 16 ocazii de care a beneficiat. Şi suedeza Elin Hansson a fost greu de blocat, în condiţiile în care a punctat în 8 dintre cele 9 situaţii pe care le-a avut, iar Asma Elghaoui a terminat cu 5 goluri din 6 şuturi.
Echipa antrenată de Bent Dahl a încheiat turul Ligii Florilor pe locul 4, iar prezenţa în viitoarea ediţie a cupelor europene e sigură
Prin victoria cu Minaur Baia Mare (40-24), gruparea vâlceană a încheiat prima parte a campionatului pe locul 4, cu 29 de puncte în cont. Pe podiumul Ligii Florilor, s-au clasat CSM Bucureşti (37 de puncte) – care nu mai poate rata şi anul acesta titlul naţional, Rapid Bucureşti (31) şi Gloria Bistriţa-Năsăud (31) – giuleştencele având un golaveraj superior, dar în faţa echipei SCM Gloria Buzău (28). Prezenţa trupei antrenată de Bent Dahl în viitoarea ediţie a cupelor europene e sigură, având în vedere că distanţa faţă de Dunărea Brăila, care ocupă locul 6, este de şapte puncte.
Din punct de vedere statistic, echipa noastră a încheiat turul cu 432 de goluri marcate şi nu mai puţin de 383 încasate, având al doilea cel mai bun atac din Liga Florilor (după lidera CSM Bucureşti – 440), dar şi a doua cea mai slabă apărare (după… codaşa CSM Galaţi – 410).
Dincolo de aceste aspecte, izbânda fără dubii de la Baia Mare, de miercurea aceasta, relevă un lucru clar în ceea ce le priveşte pe handbalistele de la SCM: inconstanţa în evoluţii afectează rezultatele. Vâlcencele alternează meciurile de senzaţie (aşa cum a fost şi cel cu Minaur), cu cele nefaste (ultimul fiind cu SCM Craiova, în Sala Traian, încheiat cu 34-34), acesta fiind şi motivul pentru care apar sincopele care trag echipa în jos. Spre exemplu, dacă n-ar fi cedat cele două puncte pe teren propriu în faţa trupei din Bănie, „municipalele” ar fi terminat turul la egalitate cu Rapid Bucureşti şi Gloria Bistriţa-Năsăud. Iar viitorul ar fi sunat altfel!
Iryna Glibko a fost una dintre cele mai importante jucătoare ale Vâlcii în ultimii ani, iar prin golurile pe care...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe