În cele cinci jocuri pe care le-a disputat până în prezent în Liga Campionilor, SCM Rm. Vâlcea a marcat 121 de „boabe”. Din acest punct de vedere, elevele lui Florentin Pera au avut o medie de 24,2 goluri pe meci. În privinţa echipelor care au înscris cele mai multe goluri, nu se poate întocmi un clasament, în condiţiile în care nu toate au acelaşi număr de meciuri jucate (multe partide fiind amânate din cauza infectărilor cu Covid-19). Însă, se poate alcătui o statistică având la bază media golurilor reuşite de fiecare grupare până în prezent.
La acest capitol, lideră în Grupa B este multipla campioană a Europei, Audi ETO Gyor (care va fi prima adversară a SCM-ului din 2021). Echipa antrenată de Gabor Danyi şi-a trecut în cont 271 de goluri marcate, în 8 meciuri, adică, o medie de 33,87. Următoarea poziţie în topul eficacităţii e ocupată de Brest Bretagne, cu 272 de „boabe” în 9 meciuri, în speţă, o medie de 30,22. În rest, niciuna dintre celelalte formaţii din Grupa B nu a mai atins media de 30 de goluri pe joc.
De menţionat este însă faptul că, dacă analizăm şi cele opt echipe din Grupa A, SCM Rm. Vâlcea are cea mai slabă ofensivă dintre toate cele 16 participante din Liga Campionilor. Iar asta deoarece, în cealaltă serie, ultima poziţie e ocupată de Krim Ljubljana, cu 200 de goluri în opt meciuri, adică o medie de exact 25 pe meci, peste cea a formaţiei antrenate de Florentin Pera.
Media golurilor marcate până în prezent de cele opt echipe din Grupa B a Ligii Campionilor:
Audi ETO Gyor – 33,87 % (271 goluri, în 8 meciuri) Brest Bretagne – 30,22 % (272 goluri, în 9 meciuri) CSKA Moscova – 27,57 % (193 goluri, în 7 meciuri) Odense Handbold – 27,11 % (244 goluri, în 9 meciuri) Borussia Dortmund – 26,42 % (185 goluri, în 7 meciuri) Podravka Koprivnica – 25,5 % (153 goluri, în 6 meciuri) Buducnost Podgorica – 25,28 % (177 goluri, în 7 meciuri) SCM Rm. Vâlcea – 24,2 % (121 goluri, în 5 meciuri)
Marţi, 21 ianuarie, de la ora 11.00, la sediul Federaţiei Române de Handbal, va avea loc tragerea la sorţi a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe