SCM Rm. Vâlcea are programate două meciuri în Liga Florilor în această săptămână. Pe lângă partida pierdută cu Gloria Bistrița (33-35), în deplasare (miercuri, 12 noiembrie), elevele lui Florentin Pera vor juca apoi în fața propriilor suporteri. Astfel, în week-end, echipa de la poalele Capelei va primi vizita formației CSM Slatina, care are același număr de puncte ca echipa noastră după primele opt runde (10). La fel ca SCM Rm. Vâlcea, și gruparea din județul Olt a mai disputat un meci în această săptămână, tot în deplasare, dar cu Minaur Baia Mare (joi, 13 noiembrie), când a fost învinsă de asemenea la două goluri diferență (29-31).
Meciul cu CSM Slatina – care face parte din cadrul etapei a 10-a – este programat duminică, 16 noiembrie, de la ora 17.30. Fiind vorba de un duel în care se vor înfrunta două formații din jumătatea superioară a clasamentului, acesta va fi transmis în direct de PRO Arena, partenerul media al FRH.
Partida din acest week-end va fi ultima din Liga Florilor înainte de turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin, care va avea loc în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie. Întrecerea internă se va relua după încheierea supercompetiției din Germania și Țările de Jos. În ultima rundă din tur, SCM Rm. Vâlcea o va înfrunta în deplasare pe CSM Corona Brașov. Potrivit programului afișat acum pe site-ul oficial al FRH, meciul cu gruparea de sub Tâmpa este programat pe 10 ianuarie 2026.
Încă din ziua când au aflat că naționala feminină a României va disputa la Rotterdam meciurile din primele faze ale...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe