SCM Rm. Vâlcea şi-a îndeplinit încă din penultima etapă obiectivul de a se califica la barajul pentru promovare în Liga a II-a. În aceste condiţii, pentru fotbaliştii antrenaţi de Gabriel Mangalagiu (FOTO), partida finală din play-off-ul Seriei 6, disputată vineri, 17 mai, pe teren propriu, împotriva rivalei din judeţ, Viitorul Dăeşti, a fost lipsită de interes. Fără îndoială, toţi componenţii lotului din Zăvoi au evoluat cu gândul la „dubla” cu Olimpic Zărneşti, de săptămâna aceasta. Adversarii de la Fedeleşoiu au profitat din plin de acest lucru şi s-au impus fără drept de apel, cu scorul de 4-1 (după 1-0, la pauză).
Răzvan Dinu a semnat un hat-trick pentru Viitorul Dăeşti, după ce a punctat în minutele 3, 60 şi 76, cel de-al patrulea gol al oaspeţilor fiind marcat de Andrei Popolan (49). De partea cealaltă, SCM Rm. Vâlcea a înscris prin Adrian Tilioiu (în minutul 70). Din cauza acestui eşec, echipa din Zăvoi a ratat şansa de a termina neînvinsă play-off-ul Ligii a III-a, un aspect care ar fi contat însă doar pentru palmares. Cu adevărat importante vor fi meciurile din barajul pentru promovare în Liga a II-a, pe care „municipalii” din Zăvoi trebuie să le abordeze concentraţi la maximum.
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea
După o pauză de o lună, și echipele din Liga a III-a au început să-și reia pregătirile pentru cea de-a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe