duminică, iunie 7, 2026
Fotbal Național

SCM Rm. Vâlcea își reia pregătirile pentru viitorul sezon

240Vizualizari
Din cauza măsurilor de austeritate anunțate de Guvern, multe dintre echipele de la nivelurile 2 și 3 ale fotbalului românesc ar putea să se desființeze în această vară. Tocmai de aceea, în ultima perioadă, s-a vehiculat ideea că abandonul unora dintre cluburile din Liga a II-a ar putea ajuta SCM Rm. Vâlcea să facă totuși saltul în eșalonul superior, deși n-a obținut acest drept pe teren, pe criteriul sportiv.
Deocamdată, se pare că primele două grupări din Liga a II-a care se află sub „linia roșie”, a retrogradării, în speță, CSC Dumbrăvița și AFC Câmpulung Muscel, dispun de resurse financiare pentru a evolua mai departe la acel nivel, în caz că vor fi invitate de FRF, așa că pentru SCM Rm. Vâlcea ușa este închisă în prezent. Oficialii de la Casa Fotbalului vor definitiva lista participantelor din viitorul sezon al Ligii a II-a până pe 15 iulie, atunci când se va ști exact dacă clubul din Zăvoi va primi wild-card pentru a avansa în eșalonul superior.
Până la elucidarea situației, conducătorii de la SCM Rm. Vâlcea au anunțat când va avea loc reunirea lotului pentru noua ediție a campionatului. „7 iulie, data reluării antrenamentelor în vederea pregătirii echipei pentru viitorul sezon”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a clubului din Zăvoi.
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea