De departe, competiţia în care SCM Rm. Vâlcea a excelat în sezonul 2021-2022 a fost Cupa României, în care elevele lui Bent Dahl au ajuns în finală. Mai mult decât atât, în ultimul act, după primele 30 de minute de joc, handbalistele din Sala Traian s-au aflat chiar în avantaj în faţa echipei CSM Bucureşti (17-16). Până la urmă, „tigroaicele” au tranşat partida în favoarea lor după pauză (34-26).
În această competiţie, SCM Rm. Vâlcea a disputat cele mai puţine meciuri, doar patru, din care a câştigat trei şi a pierdut o dată: finala cu CSM Bucureşti. Aşa cum se cunoaşte, unul dintre succese s-a conturat abia după patru reprize de prelungiri de câte 5 minute fiecare. Este vorba de partida cu Rapid Bucureşti, din semifinale, câştigată cu un scor neverosimil (41-39). La finele celor 60 de minute de joc, rezultatul a fost egal (27-27), echilibrul persistând şi după primele două reprize suplimentare (32-32).
În total, în această competiţie, gruparea din Sala Traian a marcat 123 de goluri, având o medie de 30,75 pe meci, cea mai bună din toate competiţiile. Iar asta şi datorită duelului cu Rapid, care a durat 80 de minute, în loc de 60! Fără acele 14 goluri marcate în poarta „giuleştencelor” în cele 20 de minute suplimentare, „zestrea” ar fi fost mult mai mică. Pe de altă parte, SCM Rm. Vâlcea a încasat 118 „boabe” în cele patru partide disputate în Cupa României.
Cupa României a fost singura întrecere în care Iryna Glibko nu a devenit cea mai bună marcatoare a echipei vâlcene. Titlul neoficial de golgheteră a fost adjudecat la mare luptă de sârboaica Zeljka Nikolic (16 goluri), care le-a depăşit pe compatrioata sa, Kristina Liscevic şi pe ucraineanca Yevgenia Levchenko, ambele cu câte 15 „boabe” în cont. În schimb, cea mai prolifică româncă a fost Elena Dache (14 goluri), care a părăsit între timp gruparea din Sala Traian, pentru a evolua la Măgura Cisnădie, următoarea clasată în topul jucătoarelor autohtone fiind Daria Bucur (10).
Altfel, de precizat mai este faptul că pe lista marcatoarelor în competiţia KO şi-au trecut numele 13 jucătoare, printre care se numără şi un portar (nemţoaica Isabell Roch), care a punctat o dată în meciul amintit mai sus, cu Rapid Bucureşti, din semifinale.
Topul golgheterelor echipei SCM Rm. Vâlcea în sezonul 2021-2022 al Cupei României:
Așa cum am anunțat, SCM Rm. Vâlcea a avut ghinion la tragerea la sorți a meciurilor din optimile Cupei României,...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe