În startul actualului sezon al Ligii Florilor, SCM Rm. Vâlcea a pierdut mereu în deplasare, dar în fața unor adversare de valoare (Dunărea Brăila, Rapid și CSM București). Trupa de la poalele Capelei merge însă perfect pe teren propriu, iar miercuri, 22 octombrie, și-a trecut în cont cea de-a treia victorie din tot atâtea meciuri jucate, de această dată în fața echipei CSM Tg. Jiu. Succesul a fost și unul la un scor reconfortant, 40-18 (după 15-12, la pauză), diferența de 32 de goluri de la final datorându-se celei de-a doua reprize, care a fost FABULOASĂ, ca dovadă fiind scorul cu care elevele lui Florentin Pera au câștigat-o: 25-6!
Echilibrul din primul act nu prevestea diferența de la final
Așa cum se observă din rezultatul final, formația din Gorj a rezistat doar în primul mitan, când chiar a și condus în două rânduri (cu 1-0 și 4-3, în minutele 1 și 6). În minutul 9, scorul era încă egal (5-5), moment din care jucătoarele de la SCM Rm. Vâlcea au început să se detașeze încet-încet de adversare. Până la pauză, cel mai mare avantaj a fost de patru goluri și s-a consemnat de două ori (13-9 și 15-11, în minutele 24 și 26). Dar cum repriza s-a încheiat doar cu 15-12, nimeni și nimic nu a prevestit ce avea să urmeze după revenirea celor două echipe de la vestiare.
În cel de-al doilea act, meciul a fost unul fără istoric! Jucătoarele echipei din Sala Traian le-au predat gorjencelor o adevărată lecție de handbal, iar scorul a luat proporții nebănuite nici măcar de suporterii înfocați! Scorul final a fost 40-18, o diferență care ne scutește de alte comentarii.
Tuva Ulsaker Hove, cea mai prolifică din echipa noastră
În acest duel, golurile echipei vâlcene au fost marcate de Tuva Ulsaker Hove (6), Asma Elghaoui (5), Alberte Kielstrup Madsen (5), Daphne Gautschi (4), Maria Lykkegaard (4), Anniken Wollik (4), Mia Zschocke (4), Karoline Lund (2), Rebeca Necula (2), Cristina Florică (1), Julia Maidhof (1), Sara Ana Maria Trușcă (1) și Amalie Wulff Nielsen (1).
Între buturi, franțuzoaica Agathe Quiniou a încheiat cu un procentaj de 25 la sută (patru șuturi apărate, din 16), iar Raluca Kelemen a avut 33,33 % (trei mingi respinse, din 9).
SCM Rm. Vâlcea a marcat de 50 de ori la CSM Tg. Mureș, în turul 1 al Cupei României. Din...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe