Pe lângă Daciana Hosu şi Alicia Gogîrlă, care vor participa cu selecţionata României la turneul final al Campionatului Mondial, SCM Rm. Vâlcea va mai fi reprezentată de încă trei handbaliste la competiţia supremă din perioada 29 noiembrie – 17 noiembrie.
Două dintre acestea (Nathalie Hagman – extremă dreapta, 32 de ani şi Daniela de Jong – inter centru, 25 de ani) au fost incluse în lotul de 18 al naţionalei Suediei. În prima fază, echipa scandinavă face parte din Grupa A, unde le va înfrunta, în ordine, pe China (pe 1 decembrie), Senegal (3 decembrie) şi Croaţia (5 decembrie). În schimb, Natasa Ljepoja (pivot, 27 de ani) a fost convocată de selecţionerul Dragan Adzic la naţionala Sloveniei, care va juca în Grupa D, unde se va duela pe rând cu Islanda (pe 30 noiembrie), Angola (2 decembrie) şi Franţa (4 decembrie).
Din cauză că sunt accidentate în această perioadă, Julia Maidhof şi Mia Zschocke nu au prins lotul Germaniei pentru Campionatul Mondial. Din acelaşi motiv, nici ucraineanca Iryna Glibko nu face parte din naţionala ţării sale la competiţia din Danemarca, Norvegia şi Suedia. În ceea ce-o priveşte pe Jovana Kovacevic, sârboaica va absenta de la turneul din următoarele trei săptămâni deoarece e însărcinată.
Altfel, SCM Rm. Vâlcea va mai reprezentată la Mondial şi de antrenorul norvegian Bent Dahl, aflat pe banca tehnică a Cehiei, care a fost repartizată în Grupa H, unde va întâlni Congo (pe 30 noiembrie), Argentina (2 decembrie) şi Ţările de Jos (4 decembrie).
Potrivit anunţului iniţial al FRH, în lotul iniţial pentru turneul final al Euro 2024, au fost incluse două handbaliste de...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe