Handbal

SCM Rm. Vâlcea merge mai departe în Cupa României. Bent Dahl l-a învins pe Goran Kurtes. Rezultatele din optimi!

728Vizualizari
Miercuri, 23 martie, SCM Rm. Vâlcea a disputat, în deplasare, meciul cu Dacia Mioveni, din optimile de finală ale Cupei României. Practic, această confruntare i-a pus faţă în faţă pe cei doi antrenori care s-au aflat în sezonul actual pe banca tehnică a echipei din Sala Traian: sârbul Goran Kurtes şi novregianul Bent Dahl.
Aşa cum era de aşteptat, prin prisma faptului că dispune de un lot mai valoros, formaţia vâlceană a respectat calculele hârtiei şi s-a impus cu 24-18 (la pauză, scorul fiind însă egal, 11-11). De menţionat este şi faptul că handbalistele argeşene au condus chiar de câteva ori în prima repriză, dar au fost depăşite net în cel de-al doilea mitan.
La partida de la Mioveni, au fost prezenţi şi suporterii grupării din Sala Traian, care le-au purtat pe favorite spre o victorie scontată. În acest duel, golurile echipei vâlcene au fost marcate de Zeljka Nikolic (8), Daria Bucur (5), Kristina Liscevic (4), Elena Dache (3), Asma Elghaoui (2), Roberta Stamin (1) şi Corina Lupei (1).
În acest week-end, mai precis duminică, 27 martie, de la ora 15.00, SCM Rm. Vâlcea o înfruntă pe Herning-Ikast Handbold, din Danemarca, în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Europene.

HANDBAL FEMININ • CUPA ROMÂNIEI

Optimi de finală

Miercuri, 23 martie
MĂGURA CISNĂDIE – CSM SLATINA 26-20 (14-13)
DUNĂREA BRĂILA – CSM BUCUREŞTI 18-30 (12-18)
CSM GALAŢI – CSU ŞTIINŢA BUCUREŞTI 29-27 (15-12)
CSU TG. JIU – RAPID BUCUREŞTI 22-38 (10-19)
HC ZALĂU – GLORIA BISTRIŢA-NĂSĂUD 21-23 (11-13)
DACIA MIOVENI 2012 – SCM RM. VÂLCEA 18-24 (11-11)
CSM CORONA BRAŞOV – SCM GLORIA BUZĂU 34-43 (15-19)
Vineri, 15 aprilie
SCM CRAIOVA – MINAUR BAIA MARE (18.00)