Handbal

SCM Rm. Vâlcea va avea o misiune uşoară în următoarea rundă în Liga Florilor, în faţa unei nou-promovate

257Vizualizari
Eşecul suferit săptămâna trecută sub Tâmpa, contra echipei CSM Corona Braşov (28-30), a complicat deja situaţia formaţiei vâlcene în lupta pentru locul 4 în Liga Florilor, pentru care gruparea din Sala Traian se va bate cu Dunărea Brăila şi CSM Corona Braşov, chiar primele două adversare din acest sezon. Pe primele trei poziţii, se vor clasa, cu siguranţă, CSM Bucureşti, Rapid Bucureşti şi Gloria Bistriţa-Năsăud, nu neapărat în această ordine, aşa că locul 4 este maximum posibil pentru Vâlcea.
În următoarea rundă, SCM va avea o misiune foarte uşoară pe teren propriu, în condiţiile în care va primi vizita echipei CSM Iaşi, nou-promovată în elita handbalului feminin din ţara noastră. Gruparea din Moldova a început sezonul cu două înfrângeri şi este evident că va fi o pradă uşoară şi pentru trupa antrenată de Bent Dahl. În aceste condiţii, cum în privinţa echipei care va câştiga meciul nu poate fi vreo îndoială, singura dilemă rămâne diferenţa de scor de la final. Meciul SCM Rm. Vâlcea – CSM Iaşi va avea loc duminică, 15 septembrie, de la ora 17.00, în Sala Traian.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea