Handbal

SCM Rm. Vâlcea, victorie dramatică la Baia Mare! Echipa din Sala Traian – al treilea meci la rând decis în ultimul minut de joc

684Vizualizari
Sâmbătă, 28 octombrie, SCM Rm. Vâlcea a regăsit drumul spre succes, după două etape în care a obţinut doar 1 punct. Aşa cum se cunoaşte, remiza cu Măgura Cisnădie (36-36), din deplasare, a fost urmată de eşecul la limită, de pe teren propriu, cu Rapid Bucureşti (32-33). În acest week-end, elevele lui Bent Dahl au reuşit să câştige cu scorul de 34-33, în fieful echipei Minaur Baia Mare, după ce adversarele s-au aflat în avantak la pauză (21-19). Meciul din Maramureş a fost extrem de spectaculos şi aprig disputat, rezultatul final fiind decis în ultimele minute de joc, la fel cum s-a întâmplat în precedentele două dueluri ale SCM-ului, de la Cisnădie şi împotriva Rapidului.

În prima repriză, Minaur Baia Mare a avut şase goluri în plus

Vâlcea a avut un start mai bun şi a condus cu 5-1 în minutul 5, dar adversarele au egalat foarte repede (5-5, în minutul 8). După 8-7 pentru SCM (în minutul 11), echipa din Baia Mare s-a desprins pentru primna oară la două „lungimi” (10-8, în minutul 13). Mai mult decât atât, după 11-10 (în minutul 16), maramureşencele au marcat din nou de trei ori la rând, iar scorul a devenit 14-10 pentru Minaur (în minutul 18). SCM n-a putut face faţă jocului avântat al adversarelor, care au mărit şi mai mult diferenţa, 16-11 (în minutul 20) şi 18-12 (în minutul 23), avantajul de şase „boabe” fiind cel mai mare din această partidă. Finalul reprizei a aparţinut însă Vâlcii, care a recuperat din handicap şi a intrat la vestiare cu un minus de două goluri: 19-21.
În debutul celui de-al doilea act, Minaur Baia Mare a punctat de trei consecutiv şi a mărit din nou ecartul la cinci „lungimi”, 24-19 (în minutul 33), diferenţă care s-a repetat la 25-20 (în minutul 37). După ce SCM a revenit iarăşi în joc, printr-o serie de patru goluri (25-24, în minutul 42), maramureşencele s-au desprins la 27-24 (în minutul 47), dar Vâlcea era departe de a renunţa la luptă. Handbalistele din Sala Traian au egalat situaţia pe tabela de marcaj (27-27, în minutul 48), pentru prima dată după o lungă perioadă. Ultima oară când a fost echilibru pe tabela de marcaj s-a întâmplat la 7-7 (în minutul 10).

Rebeca Necula a marcat decisiv când mai erau 34 de secunde de joc

Finalul meciului a fost dramatic, fiecare dintre cele două combatante având posibilitatea de a se desprinde în învingătoare. Minaur a condus cu 29-27 şi 30-28 (în minutele 50 şi 52), dar n-a putut să păstreze avantajul, iar SCM a egalat (30-30, în minutul 53). După 31-30 pentru echipa din Baia Mare, elevele lui Bent Dahl au preluat conducerea (32-31, în minutul 57), iar pe final au găsit luciditatea necesară pentru a tranşa partida în favoarea lor, chiar dacă maramureşencele au mai egalat de două ori (32-32, 33-33). Golul victoriei a fost semnat de tânăra Rebeca Necula, când mai erau doar 34 de secunde de joc.
În acet meci, cele mai multe goluri pentru Vâlcea au fost înscrise de Alicia Gogîrlă (FOTO – în prim-plan) şi Nathalie Hagman, ambele punctând de câte 7 ori. Pe lista marcatoarelor pentru SCM şi-au mai trecut numele Natasa Ljepoja (5), Daniela De Jong (4), Anniken Wollik (4), Rebeca Necula (3), Cristina Florică (2), Raluca Băcăoanu (1) şi Ana Maria Mihaela Grigore (1).
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea