SCM și Sparta au dat anul trecut 10 juniori în arbitraj. Deci, se poate!
Cătălin Buși a explicat că e foarte important ca tinerii care se apucă de arbitraj să provină din rândul fotbaliștilor, deoarece asta îi poate ajuta să poată vedea mai bine fazele de joc și să avanseze în carieră. “Vâlcea mai are doar 92 de arbitri la nivel de județ. Au fost ani în care aveam 160, deci, numărul lor s-a redus aproape la jumătate. Ideea e că mulți copii încep arbitrajul la vârsta de 16-17 ani. Iar când pleacă la facultate, în alte orașe, cam toți renunță. Aici e problema cea mai mare de care ne lovim! Sunt și multe tentații la ora actuală. E foarte-foarte greu să ajungi la un nivel ridicat. E nevoie de multă muncă și ambiție, dacă vrei să reușești în această meserie. Dacă nu ai aceste două calități, nu vei reuși. Ca să ne descurcăm, am încurajat foștii arbitrii să se reactiveze, dar și să aducem alături de noi fotbaliști cu experiență la nivel național, precum Tibi Ninciuleanu și Bogdan Bârlogeanu. De exemplu, la cursul de anul trecut, 10 juniori de la SCM Rm. Vâlcea și Sparta au intrat în arbitraj. Asta nu face decât să ne bucure. Le-am solicitat mereu oficialilor să îndrume copii cu calități spre arbitraj. Iar rezultatele sunt destul de îmbucurătoare”, a explicat Cătălin Buși, reprezentantul Comisiei Arbitrilor Vâlcea.