Se introduc gazele naturale, la Livezi. Urmează licitația pentru rețeaua de alimentare cu apă, în toată localitatea!
În această perioadă, se execută lucrările de introducere a rețelei de gaze naturale în comuna Livezi. De asemenea, se face licitația publică pentru atribuirea contractului de introducere a rețelei de alimentare cu apă – de altfel, un succes uriaș al administrației locale. Asta în condițiile în care, an de an, mai ales vara, locuitorii nu reușeau să-și asigure necesarul pentru gospodării. “Banii pentru rețeaua de apă au fost obținuți, în luna decembrie a anului trecut, prin Agenția Fondului de Mediu. Se va introduce apă în toată localitatea. Așa cum știți, avem deja înființat sistemul public de canalizare, deci, această investiție vine ca o completare. Sperăm ca, în aprilie-mai, să înceapă și lucrările propriu-zise, a cărora valoare de licitație pornește de la suma de 12 milioane lei. Este o bucurie uriașă pentru noi toți. Ne-am zbătut foarte mult să rezolvăm problema lipsei apei potabile…”, a precizat primarul din Livezi, social-democratul Ștefan Verdeș.




