Săptămâna trecută, primarul din Galicea, Florin Mărăcine, a anunțat că, și în 2025, elevii și preșcolarii din localitate vor beneficia zilnic de o masă caldă gratuită, pe durata cursurilor. Alesul PSD a mai dezvăluit că pentru acest proiect a obținut, din nou, finanțare guvernamentală. „În total, 245 de copii din localitate vor fi incluși anul acesta în noul program «Masă Sănătoasă», iar aici mă refer la preșcolari și la elevii până la clasa a VIII-a, inclusiv. Programul a demarat joi, 20 martie, și se va întinde pe întregul an calendaristic 2025, deci copiii vor primi câte o masă caldă zilnic, pe durata cursurilor, până la sfârșitul lunii decembrie. La Galicea, programul funcționează de trei ani și mă bucur că l-am prelungit și pentru 2025. M-am zbătut mereu să le ofer copiilor din localitate cele mai bune condiții pentru a învăța, iar asigurarea unei mese calde în timpul școlii reprezintă o facilitate importantă”, a subliniat Florin Mărăcine.
În această perioadă, în localitatea Bujoreni, se lucrează intens la proiectul de cadastrare gratuită. Potrivit primarului Gheorghe Gîngu, investiția a...
Vlădești se numără printre localitățile din Vâlcea care în 2024 au obținut finanțare, prin AFM, pentru un proiect de reînnoire...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe