Potrivit primarului Constantin Bărzăgeanu, la Mihăeşti, aproximativ 90 de persoane s-au aflat în izolare la domiciliu, de-a lungul stării de urgenţă. Pe de altă parte, 8 locuitori din comuna administrată de alesul PNL au fost cazaţi în centrul de carantină care a funcţionat la Restaurantul Supca, din Rm. Vâlcea. Bărzăgeanu a mai dezvăluit că, în acest moment, nicio persoană din Mihăeşti nu se mai află în izolare.
„Şi la spitalul de pneumoftiziologie din localitate, un obiectiv foarte important, cu un grad ridicat de risc în perioada aceasta grea, cauzată de Covid-19, s-au luat toate măsurile necesare. Situaţia a fost foarte bine coordonată de managerul unităţii şi de Consiliul Judeţean, în administrarea căruia se află acest spital. Din fericire, niciun cetăţean din Mihăeşti nu a fost suspect de coronavirus în acest interval de timp care a trecut de la declararea stării de urgenţă. Nu am semnale că, până pe 15 mai, se va mai întoarce cineva de peste hotare în comună. Majoritatea celor ce au revenit în ţară au fost şoferi de TIR, iar după ce au stat în izolare împreună cu familiile lor şi-au continuat cursele, conform contractelor de muncă pe care le au”, ne-a declarat Constantin Bărzăgeanu.
De Paşti, 90 de vârstnici bolnavi şi fără ajutor din Mihăeşti au primit câte un pachet cu produse
Pe de altă parte, primarul din Mihăeşti a ţinut să menţioneze că toţi locuitorii au înţeles şi au respectat restricţiile stabilite de autorităţi, aşa că nici Poliţia nu i-a amendat. „N-am avut deloc cazuri de oameni revoltaţi că stau în casă şi nu respectă orarul impus! În acest sens, trebuie să apreciez implicarea angajaţilor primăriei şi a poliţiştilor, toţi depunând eforturi pentru a menţine ordinea în localitate. Nu prin a-i amenda neapărat pe oameni, ci de a-i atenţiona şi a-i preveni atunci când i-au văzut fără mască, de exemplu. Locuitorii au înţeles de vorbă bună, iar niciunul nu ne-a creat probleme. În acest sens, tot cu ajutorul angajaţilor primăriei şi consilierilor locali, am împărţit peste tot prin comună, în special la magazine, declaraţiile pe propria răspundere necesare, pentru ca oamenii să le completeze şi să se deplaseze apoi în diferite locuri, să-şi rezolve problemele de zi cu zi. Formulare s-au găsit şi la sediul primăriei”, a mai adăugat Bărzăgeanu.
În încheiere, primarul din Mihăeşti a evidenţiat şi faptul că a tratat cu maximă atenţie şi situaţia vârstnicilor bolnavi şi fără ajutor din localitate. „Tuturor pensionarilor cu venituri mici şi singuri le-am împărţit pachete consistente cu alimente, pe care le-am primit de la diferite firme. Astfel, chiar înainte de Paşti, 90 de persoane vulnerabile din localitate au beneficiat de ajutorul nostru, astfel că au avut şi ei ce pune pe masă, de sărbători. Aşadar, situaţia grea cauzată de pandemia de Covid-19 a fost gestionată foarte bine la Mihăeşti”, a concluzionat primarul PNL, Constantin Bărzăgeanu.
Începând de marți, 10 septembrie, dimineața, Direcția Administrării Domeniului Public va efectua lucrări cu o durată estimată de o săptămână...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe