Sporturi

Şi totuşi, CS Vâlcea 1924 a mai realizat un transfer! Un nou baschetbalist american a fost anunţat chiar în ziua meciului cu SCM „U” Craiova

158Vizualizari
Pe 9 august, după ce l-au semnat pe canadianul Kadre Grey, oficialii de la CS Vâlcea 1924 au anunţat că acela a fost ultimul transfer pentru noul sezon competiţional. Zilele trecute – mai precis sâmbătă, 14 septembrie, când gruparea din Sala Traian a înfruntat-o pe SCM „U” Craiova, în turul 2 din Cupa României – a mai fost perfectată însă încă o mutare, şi în acest caz fiind vorba tot de un „stranier”. Astfel, sub comanda antrenorului spaniol Arturo Alvarez a ajuns un nou baschetbalist american, Eral Penn, care în curând, pe data de 2 octombrie, va împlini vârsta de 26 de ani. Născut în Brooklyn (New York), acesta are o înălţime de 2.00 metri şi evoluează pe postul de extremă.
Eral Penn şi-a început cariera la Long Island University (între 2017 şi 2022), după care a ajuns la DePaul University, colegii ale căror echipe de baschet le-a reprezentat în NCAA (campionatul studenţesc din SUA). În sezonul trecut, noul jucător de la CS Vâlcea 1924 a jucat în Serbia, la Dynamic Balkan Bet Belgrad, iar în vară a semnat cu FMP Soccerbet Belgrad, de unde a fost „deturnat” acum de oficialii din Sala Traian.
„«Haita» primește un «lup» de mare forță! La cei 2.00 metri ai săi, Eral Penn, jucător de pozițiile 4 și 5, aduce plusul de fizicalitate de care aveam nevoie. Legitimat ultima oară la Dynamic Belgrad, Eral vine la Vâlcea cu tinerețea și foamea de performanță. Bun venit, Eral Penn!”, au transmis reprezentanţii clubului din Sala Traian, pe Facebook. Earl Penn a debutat oficial la CS Vâlcea 1924 chiar în meciul cu SCM „U” Craiova, din turul 2 al Cupei României, disputat sâmbătă, 14 septembrie.
Sursă foto: Facebook CS Vâlcea 1924