miercuri, septembrie 16, 2026
Diverse

Șirineasa a pierdut două puncte în min. 97 cu Măglași! Băcanu: „Ambiția noastră și-a spus cuvântul!”

1.04KVizualizari

Viitorul Șirineasa a condus de două ori, cu 1-0 și 2-1, în partida de pe teren propriu, cu CS Păușești-Măglași, echipă neînvinsă în acest sezon de Liga a IV-a. În cele din urmă, scorul a fost… Gol în minutul 97!

Jucăm bine acasă, a fost un meci de ambiție, cu dăruire maximă din partea băieților mei! Am condus de două ori, prin Ionuț Bălă și Adrian Tilioiu. Am fost egalați în minutul 97, la 2-2. Deci, am pierdut cumva două puncte! Am întâlnit o echipă care putea termina turul pe primul loc, dacă nu îi încurcam noi. Am jucat pe un teren greu, asta e clar! Etapa viitoare, mergem la CS Gușoeni și sperăm să ne întoarcem cu puncte. Apoi, vine la noi Sporting Drăgășani, de unde, de asemenea, vrem să luăm 3 puncte, mai ales că jucăm acasă. Ideea e că ne-am mișcat bine, ca ambiție, dorință de a demonstra că avem valoare. Remarc în acest meci pe Adi Tilioiu, care a avut momente extraordinare. Bineînțeles, toată echipa merită felicitată. Am început să ne mișcăm foarte bine pe teren mare. Când dăm pe terenuri mici, nu ne avantajează mai deloc!”, a spus Daniel Băcanu, antrenor la Viitorul Șirineasa.