Sporturi

Slovenul Zane Bortek (fost la Al Nassr) şi spaniolul Ramiro Garcia Ducros, în staff-ul echipei CS Vâlcea 1924

290Vizualizari
Pe lângă mutările produse pe banca tehnică, prin instalarea antrenorilor spanioli Arturo Alvarez şi Roberto Blanco Claro, şi cele cinci transferuri realizate, conducătorii de la CS Vâlcea 1924 au fost preocupaţi ca „lupii negri” să aibă alături şi un staff de top. Astfel, la finele lunii trecute, clubul din Sala Traian i-a prezentat pe cei care a căror sarcină va fi aceea ca baschetbaliştii să se afle în cea mai bună formă fizică. Este vorba de slovenul Zane Bortek (care la un moment dat şi-a desfăşurat activitatea şi la clubul Al Nassr, din Arabia Saudită) şi de kinetoterapeutul spaniol Ramiro Garcia Ducros.
„Nicio performanță nu se poate obține fără suportul oamenilor bine pregătiți. Staff-ul este esențial pentru noi și de aceea vrem să aducem expertiză de calitate. Le urăm bun venit antrenorului responsabil cu pregătirea fizică Zane Bortek și kinetoterapeutului Ramiro Garcia Ducros! Experiența lor ne va ajuta din plin anul acesta. Lupii Negri vor fi din ce în ce mai buni!”, au transmis oficialii de la CS Vâlcea 1924, pe Facebook.
Sursă foto: Facebook CS Vâlcea 1924