Administrație

Sorin Romcescu i-a premiat pe tinerii din Slătioara care au ajuns la majorat în 2020

1.53KVizualizari
Săptămâna trecută, marţi, 22 decembrie, la Slătioara, a avut loc festivitatea de premiere a tinerilor din comună care au împlinit vârsta de 18 ani în 2020. Evenimentul s-a desfăşurat în condiţii stricte de distanţare socială, în aer liber, în faţa sediului primăriei. Cu această ocazie, Sorin Romcescu le-a oferit celor 12 adolescenţi care şi-au aniversat majoratul câte o diplomă, o pungă cu cadouri, dar şi un premiu în bani.
„Din păcate, iarna aceasta, din pricina pandemiei de Covid-19, nu vom mai putea să organizăm tradiţionalele baluri de la finalul anului. De Crăciun, evenimentele aveau loc, de regulă, pe 25 şi 26 decembrie, la care se adăuga cel din seara zilei de 1 ianuarie”, a dezvăluit primarul PSD din Slătioara, Sorin Romcescu.