vineri, aprilie 17, 2026
Administrație

Sorin Romcescu va achiziţiona 206 tablete pentru elevii din Slătioara. În prima fază, vor fi oferite 70 de dispozitive pentru cei ce nu pot face deloc cursuri online

1.49KVizualizari
Primarul Sorin Romcescu a încercat de mai mult timp să le ofere elevilor din Slătioara tabletele necesare pentru cursurile şcolare online. Alesul PSD a anunţat că va rezolva problema cu ajutorul fondurilor europene. În acest sens, a depus deja un proiect pentru achiziţionarea a 206 dispozitive electronice.
„Din discuţia pe care conducerea şcolii din Slătioara a avut-o cu reprezentanţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, ni s-a transmis că, prin proiectul respectiv, tabletele vor ajunge la elevi abia anul viitor, prin martie sau aprilie. Evident însă că nu putem aştepta până atunci! Mai ales că sunt mulţi copii ce nu dispun de nicio tabletă în casă! În aceste condiţii, am stabilit ca pentru toţi elevii care nu au niciun dispozitiv de acest gen să depunem eforturi pentru a le procura cât mai repede câte un dispozitiv, pentru a putea urma cursurile online. Mai ales că, la cât de gravă este situaţia cauzată de Covid-19, se estimează că se va prelungi starea aceasta, iar copiii nu vor reveni la şcoală nici după 6 decembrie. Şi comuna Slătioara s-a aflat în scenariul roşu timp de două săptămâni, din care vom ieşi abia pe 18 noiembrie. Între timp, am scăzut sub cota de 3 infectări la mia de locuitori, suntem chiar sub 1,5, dar, din păcate pentru cei mici, şcolile nu se pot relua din pricina interdicţiilor impuse acum de Guvern”, a precizat Sorin Romcescu.
După discuţiile pe care le-a purtat cu conducerea şcolii din Slătioara, Sorin Romcescu a aflat că necesarul minim, pentru elevii care nu au nicio tabletă sau telefon în casă, ar fi de aproape 70 de dispozitive. „Ţin să menţionez că şi ceilalţi elevi vor primi tablete noi, dar în primăvara anului viitor. Prin proiectul pe care l-am depus, ar urma să fie achiziţionate, în total, 206 tablete. Acestea vor fi oferite copiilor cu titlu gratuit, ca manualele, urmând ca, la finele anului şcolar, să fie predate înapoi şcolii, astfel încât să fie folosite şi de alţi elevi pe viitor”, a încheiat primarul PSD din Slătioara, Sorin Romcescu.