Sorin Vasilache continuă lucrările de asfaltare pe mai multe străzi din Băile Olăneşti
Primarul Sorin Vasilache va continua lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Băile Olăneşti. În acest sens, edilul PSD a anunţat că va fi asfaltată Strada Glodeanu, zonă în care vor fi realizate inclusiv podeţe, iar şanturile vor fi betonate. Investiţia se va ridica la 1,5 milioane de lei. „Pe de altă parte, am mai modernizat Strada Râului, din Olăneşti-sat, şi Strada Valea Mare, urmând să începem şi stabilizarea Străzii Epureşti, care a fost grav afectată de ploile torenţiale din urmă cu trei ani. În zona respectivă, s-a produs o alunecare de teren pe o suprafaţă de aproape 3 hectare. Pentru a preîntâmpina, pe viitor, alte evenimente neplăcute, cauzate de furia naturii, vor fi realizate acolo ziduri de sprijin, rigole pentru colectarea apei pluviale… Va fi o investiţie complexă, în valoare de aproximativ 600 de mii de lei. Aşa cum ştiţi, vara aceasta, a mai fost asfaltat DJ 656, spre Comanca, pe o lungime de 1,5 kilometri. Consiliul Judeţean ne-a promis însă că va continua lucrările în zona respectivă”, ne-a precizat edilul PSD din Băile Olăneşti, Sorin Vasilache.