În noaptea de marți spre miercuri (n.r: 25 spre 26 februarie), operatorul sistemului de supraveghere video din municipiul Râmnicu Vâlcea a remarcat doi bărbați cu un comportament suspect în zona Pieței Ostroveni. Remarcând că unul dintre cei doi era îmbrăcat cu același tip de geacă purtată și de unul din suspecții ce devalizaseră, în urmă cu o săptămână, automatele de lapte din Piața Nord și din Piața Centrală (faptă în curs de investigare de către Poliția Municipiului), operatorul i-a urmărit timp de mai multă vreme, iar când a remarcat, în jurul orei 23.00, că aceștia se pregăteau să acționeze și asupra echipamentului similar din Piața Ostroveni, a alertat echipajul de intervenție rapidă al Poliției Locale, care a ajuns în timp foarte scurt în zonă.
La vederea polițiștilor locali, cei doi bărbați au abandonat activitatea ilegală și au încercat să părăsească zona, dar au fost reținuți, identificați și percheziționați. Totodată, polițiștii locali au constatat și faptul că lacătul automatului de lapte fusese forțat. Cei doi tineri – cu vârste de 20 și 22 de ani și cu domiciliul în Râmnicu Vâlcea – au fost predați Poliției Municipiului pentru continuarea cercetărilor.
• Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea
Victorie de moral și puncte de aur puse în cont de FC ARYS! Echipa oaspete a reușit să plece cu...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe