Ionel Spârleanu susține că satul românesc trece prin grea mai grea perioadă, cauzată de scăderea demografică accentuată. Primarul PSD a dat ca exemplu localitatea sa, Crețeni, unde, în 2005, erau 250 de copii și acum mai sunt doar puțin peste 100. „În toate localitățile, s-au investit milioane bune pentru modernizarea școlilor și grădinițelor, plus drumuri asfaltate, rețele de apă și nu numai. Se pare că asta nu a ajutat deloc în ceea ce privește stoparea depopulării masive. Noi, primarii, am făcut tot ce am putut pentru a avea și la țară condiții ca la oraș. Dar lumea a plecat totuşi, pentru un trai mai bun. Multe școli sunt acum muzee – între ghilimele. Sunt multe localități cu doar câteva zeci de copii. Cred că, în ritmul acesta, comasarea localităților este inevitabilă și cea mai corectă. Asta înseamnă și că va exista o școală la 2-3 comune, unde vor fi adunați toți copiii”, a explicat primarul PSD din Crețeni, Ionel Spârleanu.
COMUNICAT DE PRESĂ Primăria Comunei Bujoreni anunță lansarea procedurii de achiziție publică pentru proiectarea și execuția investiției „Modernizare drumuri locale...
La începutul acestei săptămâni, luni, 27 iulie, Constantin Rădulescu a predat cheile pentru încă 20 de microbuze școlare, care vor...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe