Sparta pare să nu mai aibă forță. A bătut-o doar cu 1-0, pe FC Băbeni. Cătălin Dobre a marcat în minutul 73!
Sparta Rm. Vâlcea pare să nu mai aibă aceeași forță ofensivă ca în sezonul trecut, când trecea en fanfare de majoritatea echipelor din Liga a IV-a. În meciul disputat astăzi, echipa antrenată de Mihai Lungan s-a impus doar cu scorul de 1-0, pe teren propriu, cu FC Băbeni – care a avut momente grele până acum. Cătălin Dobre a marcat unicul gol al întâlnirii, abia în minutul 73. „Mie îmi place mereu să fiu corect: nu ne-am creat ocazii multe, ca în etapele precedente. Plus că adversarii au avut două șanse mari să ne dea gol! Dar, știți cum se spune: cele mai importante sunt punctele, ce adunăm în clasament. Jucăm italienește, sezonul acesta! E clar că putem vorbi și de o lipsă de omogenitate. E o problemă, că nu se leagă jocul, că nu reușim să ne impunem la scoruri poate mai clare. Impresia mea e că nici nu se mai aleargă atât de mult, nu mai e dăruire! Au venit jucători peste ce am avut în campionatul trecut, dar, până acum, nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Însă e destul timp să-și dovedească valoarea!„, a precizat Cornel Diaconu, oficialul clubul Sparta Rm. Vâlcea.