Sparta Rm. Vâlcea se numără printre echipele din judeţ care s-au pregătit în continuu în această toamnă. Antrenorii Mihai Lungan şi Romeo Chelcea i-au chemat pe jucători de câte 2-3 ori pe săptămână la antrenamente (marţea, joia şi sâmbăta), iar rezultatele sunt vizibile. Potrivit afirmaţiilor lui Marius Voican, finanţatorul „spartanilor”, echipa arată excelent şi e gata să facă senzaţie în Liga a IV-a.
„Ne pregătim de trei luni, jucătorii s-au comportat foarte bine la antrenamente, suntem la nivel ridicat din punct de vedere fizic, dar şi tehnic. Meritul aparţine antrenorilor Mihai Lungan şi Romeo Chelcea. Din ce am constatat până acum, doar la fazele fixe mai avem puţin de lucru. Pentru noi, e un moment propice să ne propunem să fim în frunte, în speţă, să ne batem pentru promovarea în eşalonul superior. Acesta va fi obiectivul cu care vom pleca la drum. Bugetul este satisfăcător, suficient pentru a ne îndeplini tot ceea ce ne-am propus. Mihai Lungan este un antrenor de calitate, care uneori s-a şi pregătit alături de jucători. Nu vrea să mai joace, dar, în cazul în care va fi nevoie de serviciile lui, pe postul de mijlocaş stânga sau fundaş stânga, va intra pe teren. El poate să reziste un meci fără probleme”, a spus managerul de la Brother’s Pub, Brother’s Sport Hub şi Frigotech.
Răzvan Chebar – ultima achiziţie, Radu Totîlcă – ultimul plecat
Sparta Rm. Vâlcea şi-a definitivat deja lotul pentru sezonul actual, iar din acesta fac parte 22 de jucători. Ultima achiziţie este Răzvan Chebar (de la Cozia Călimăneşti), în timp ce, la polul opus, s-a renunţat la serviciile lui Radu Totîlcă. „Pot spune că am alcătuit acest lot aproape peste noapte, atâta timp cât n-am mai avut echipă de seniori până în vară. Iar lotul pe care îl avem, după doar trei luni de existenţă, e unul bun, altor formaţii le ia 1-2 ani să-l încropească. Mă refer la seriozitatea, bunul simţ şi caracterul jucătorilor. Oricum, e bine că avem un lot mai stufos, mai ales că se pot face cinci schimbări, deci pot să joace cât mai mulţi jucători într-un meci. Pe lângă cei experimentaţi, şi cei tineri vor creşte la Sparta. Toţi jucătorii pe care i-am avut la antrenamente sunt deja legitimaţi. Ei au semnat contracte de joc, au salarii, dar şi primă de obiectiv pentru promovare în Liga a III-a, dar îşi vor primi banii din momentul în care se va relua campionatul. Toţi au fost de acord cu acest lucru, pentru că nu se putea altfel. I-am legitimat de acum ca să nu avem surpriza că, după 3-4 luni, vor pleca în altă parte. Deşi n-au salarii, după fiecare antrenament, le-am oferit câte o masă, pentru a menţine o atmosferă extraordinară în echipă. Jucătorii au echipamente moderne de joc. Mă refer aici la treninguri şi tricouri de prezentare, geci de iarnă şi de vânt, căciuli, mănuşi, trei rânduri de echipamente de joc, dar şi îmbrăcăminte termică. Deci, avem de toate, jucătorilor nu le lipseşte nimic”, a adăugat Marius Voican.
Din lotul echipei Sparta Rm. Vâlcea fac parte următorii jucători: Angel Dumitrescu, George Vâlceanu, Laurenţiu Giumelea (portari), Fredy Dumitru, Alex Petre, Bogdan Fuiorea, Ştefan Ciobanu, Ştefan Popa, Mădălin Bărzăgeanu, Bogdan Vasile, Răzvan Chebar, Mario Savu, Mihai Lungan, Mihai Voicu, Alexandru Bălţăţeanu, Octavian Marian, Cătălin Sima, Andrei Streinu, Ştefan Ionescu, Cosmin Văcaru, Valentin Neacşu, Vlad Lăzărescu, Romeo Chelcea şi Cătălin Dumitrescu.
Deşi trebuiau să înceapă pe 24-25 august, startul Ligilor a IV-a şi a V-a a fost amânat cu o săptămână....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe