Sportul Genuneni la doar 1 punct de lideră. Royală și Cocoș au lovit la Băile Olănești
Sportul Genuneni s-a impus cu scorul de 2-1, în deplasare, la AS Băile Olănești. Echipa din Frâncești a înscris prin Cătălin Roescu, alias “Royală” și Bogdan Cocoș. “Parcă nu am mai avut trac, de această dată. Ne-au lipsit Adrian Florea, Cosmin Bîlă și Cosmin Iliescu. Sunt trei titulari de bază. A jucat însă foarte bine Cătălin Roescu, zis “Royală”, dar și ceilalți colegi ai săi au fost la înălțime. Am fost doar 11 la acest meci. Robert Iordănescu a apărat foarte bine! În general, toți și-au făcut extrem de bine datoria. În minutul 80, adversarii ne-au dat singurul lor gol. Suntem pe locul 3 în clasament și ținem aproape de primul loc. Nu trebuie să ne lăudăm prea devreme, că nu ne prinde bine. Ne așteaptă un alt meci foarte greu, cu Măgura Slătioara, care a pierdut contra celor de la Măldărești și, cel mai probabil, vine pentru totul sau nimic. Sperăm să fie băieții motivați, că doar așa putem obține rezultate de top, în continuare! Sincer, chiar avem forță, dar important e să dăm totul”, a declarat conducerea clubului Sportul Genuneni.