miercuri, iulie 9, 2025
Fotbal Diverse

Stadion nou de fotbal, în Braia – Băbeni

1.46KVizualizari
Antrenorii de copii și juniori Marian Deaconescu și Eugen Roșu vor merge săptămâna aceasta în audiență la primarul orașului Băbeni, Bogdan Ștefan, pentru a-i solicita să urgenteze lucrările de construire a noului stadion de fotbal. Investiția este deja planificată cu fonduri din bugetul comunității și se va realiza în zona Braia, unde administrația locală are deja un teren disponibil.
„La Băbeni, e mare nevoie de un stadion nou! Asta e clar! Actualul teren de fotbal e cât de cât OK, dar nu pentru a face ceva mai mult. E nevoie de investiții pe plan sportiv! Important e să începem lucrările! Nu contează că stadionul se va finaliza peste doi sau trei ani, trebuie să fie ceva frumos! Avem încredere că Primăria și Consiliul Local vor reuși. Avem deja multe grupe de copii în Băbeni, care au nevoie de condiții mult mai bune. Ne bucură faptul că primarul Bogdan Ștefan și colegii săi din primărie au oferit sprijin financiar important pentru competițiile pe care le desfășurăm la toate categoriile. Pentru asta, le mulțumim din suflet!”, a declarat Marian Deaconescu.