Start în Liga a II-a! În 2021, se vor juca 16 runde, ultimele trei etape din sezonul regulat fiind programate în 2022. Calendarul complet al campionatului!
Liga a II-a va reveni la formula cu 20 de echipe din această vară, dar FRF a hotărât ca sistemul competiţional să fie acelaşi din ediţia precedentă, când nu s-a desfăşurat decât turul, după care echipele au fost împărţite în două grupe valorice (play-off şi play-out). Runda inaugrală a campionatului va avea loc pe 31 iulie, în 2021 urmând a se disputa 16 etape, ultima din acest an fiind programată pe data de 4 decembrie. Ultimele trei runde din sezonul regulat se vor juca în 2022, pe 26 februarie, 5 şi 12 martie.
În premieră pentru cel de-al doilea eşalon valoric al ţării, oficialii Federaţiei au decis ca Liga a II-a să se întrerupă de fiecare dată când se întâmplă acest lucru şi în Liga I, cu prilejul programului naţionalei de fotbal. De regulă, acesta coincide şi cu unele acţiuni ale reprezentativelor juvenile (Under 20 şi Under 19), la care sunt convocaţi şi jucători din eşalonul secund, aşa că FRF a decis că şi la acest nivel vor fi trei week-end-uri libere, pe 4 septembrie, 9 octombrie şi 13 noiembrie.
LIGA A II-A / EDIŢIA 2021-2022
Sezonul regulat
• cele 20 de echipe se vor înfrunta doar tur, pe parcursul a 19 etape
Play-off
• Echipele de pe locurile 1-6 după prima fază se vor înfrunta mai departe, tur-retur, pe parcursul a 10 etape, toate urmând a porni la drum cu punctajul acumulat în sezonul regulat
• Echipele de pe locurile 1-2 în play-off-ul Ligii a II-a vor promova direct în Liga I, iar cele de pe locurile 3-4 vor disputa meciuri de baraj, tur-retur, cu locurile 7-8 din play-out-ul Ligii I
Play-out
• Echipele de pe locurile 7-20 după prima fază vor fi împărţite în două grupe, în funcţie de poziţia ocupată după etapele din sezonul regulat
• În Grupa A, vor evolua formaţiile clasate pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18 şi 19, iar în Grupa B, vor juca grupările de pe locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17 şi 20, toate urmând a porni la drum cu punctajul acumulat în sezonul regulat
• În ambele grupe din play-out, echipele se vor înfrunta o singură dată, deci în total vor fi programate câte 7 runde
• Din fiecare grupă de play-out, vor pica direct în Liga a III-a ultimele două clasate (locurile 6 şi 7), iar echipele de pe locurile 5 vor disputa un baraj, tur-retur, de menţinere în Liga a II-a, la finele căruia învingătoarea se va salva de la retrogradare
Marţi, 17 decembrie, SCM Rm. Vâlcea a disputat ultimul meci din faza grupelor Cupei României. Formaţia din Zăvoi a înfruntat-o,...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe