Fotbal Național

Steaua arbitrajului vâlcean, invitată la DigiSport. Iuliana Demetrescu a vorbit despre greutăţile întâmpinate de fete în sportul practicat de bărbaţi

517Vizualizari
Miercuri, 20 martie, Iuliana Demetrescu a fost invitată la DigiSport, la emisiunea Fotbal Club. Aşa cum se cunoaşte, aceasta se numără printre cei mai importanţi arbitri vâlceni, alături de Cătălin Buşi şi Marius Badea (care prind adesea meciuri în Superligă sau în Liga a II-a). Timp de aproape două ore, realizatorul Radu Naum a întrebat-o despre greutăţile cu care se confruntă o fată în sportul practicat de bărbaţi. În plus, nu a fost ocolit nici subiectul Gigi Becali, care a trimis-o pe Iuliana Demetrescu să arbitreze mai degrabă în competiţiile feminine.
Iuliana Demetrescu a spus că i se pare normal să oficieze şi în fotbalul masculin, dacă este apreciată. Vă dați seama că nu mi-a picat bine! E imposibil să spună cineva că nu poți face anumite lucruri pentru că ești femeie. Dacă am merge pe această idee, «femeile trebuie să stea la cratiță», cei mai buni bucătari sunt bărbații. Nu cred că trebuie să facem una sau alta, putem fi buni sau mai puțini buni în ceea ce facem. Și peste hotare suntem apreciate. După ultima promovare, fac parte din categoria a doua la bărbați (în ierarhia UEFA)”, a precizat arbitra vâlceană.
În studioul DigiSport s-au mai aflat jurnalistul GSP, Cristian Geambaşu, şi fostul internaţional român Marius Lăcătuş.
Sursă foto: DigiSport / captură TV