În această după amiază, Viitorul Dăeşti a înfruntat-o, pe stadionul de la Fedeleşoiu, pe CSM Deva, în ultima rundă din turul Ligii a III-a. Fără victorie în ultimele trei meciuri, echipa primarului George Popolan a abordat duelul cu gândul de a obţine toate cele trei puncte puse în joc. Florin Costea & Co. n-au avut însă noroc nici de această dată şi nu doar că n-au regăsit drumul spre succes, dar nici măcar n-au înscris. Astfel, confruntarea cu formaţia din Hunedoara s-a încheiat cu un scor alb (0-0).
Ambele echipe au acuzat că arbitrul nu le-a acordat câte un penalti
Meciul de la Fedeleşoiu a fost foarte echilibrat, cele două echipe fiind mai preocupate să îndepărteze pericolul din faţa propriei porţi, în loc să încerce să rişte şi să-şi creeze ocazii cât mai clare de gol. Formaţia vâlceană putea să intre totuşi la pauză în avantaj, dacă ar fi beneficiat de un penalti în ultimul minut de joc al primei reprize, când şutul lui Octavian Vasile, de la 16-17 metri, a fost blocat de un fundaş hunedorean, iar jucătorii şi oficialii de la Viitorul Dăeşti au cerut lovitură de la 11 metri, pentru un presupus henţ. Dar, în loc să fluiere penalti, arbitrul Cristian Anghelina, din Câmpulung Muscel (Argeş), a fluierat… finalul reprizei.
După pauză, mai precis în minutul 65, şi hunedorenii au reclamat un penalti neacordat. Atunci, un jucător de la CSM Deva a pornit de la mijlocul terenului într-o frumoasă cursă pe partea stângă, iar după un „un-doi” cu un coechipier, la 16 metri, a rămas singur cu portarul Alex Marinoiu. Hunedoreanul a trimis mingea pe lângă goal-keeper, în lateral, iar apoi s-a prăbuşit pe teren. Devenii au susţinut că acesta ar fi fost agăţat de Marinoiu, dar centralul a fost din nou impasibil. În plus, nici asistenta Raluca Sîrghi, de asemenea, din Bucureşti, n-a indicat nimic, deşi a avut o vizibilitate mai bună la acea fază şi ar fi putut constata dacă a existat sau nu vreun contact între jucătorul hunedorean şi portarul vâlcean.
Loviturile libere, executate slab de fotbaliştii de la Viitorul Dăeşti
În repriza secundă, dăeştenii au fost periculoşi la trei lovituri libere executate din preajma careului de 16 metri al oaspeţilor, dar acestea au fost executate slab. Astfel, în minutul 74, mingea a fost trimisă la firul ierbii, iar zidul advers a respins-o. Apoi, în minutul 84, a urmat un şut la fel de slab, tot în fundaşii de la CSM Deva, iar în minutul 89, o centrare prea înaltă în suprafaţă de pedeapsă, mingea ducându-se pe lângă poartă. Ca o constatare, fără a avea un jucător capabil să execute mai bine aceste lovituri libere, echipa vâlceană iroseşte şanse imense care pot fi transformate oricând în goluri. Acest aspect este extrem de important, la cât de încâlcite sunt meciurile dăeştenilor, mai ales că fazele fixe pot face diferenţa uneori.
Ştefan Nanu a plecat astfel cu încă un punct de aur de la Fedeleşoiu, la fel ca şi în sezonul trecut, când, în meciul disputat pe 7 septembrie 2019, s-a înregistrat, de asemenea, un scor egal. În urmă cu un an, partida s-a încheiat însă cu 1-1, ambele goluri fiind marcate din penaltiuri, de Robert Pîrvu (în minutul 10) şi Adrian Cîrstea (36). Remiza de astăzi, de la Dăeşti, îi ajută pe deveni să se menţină departe de zona retrogradării, la cinci „lungimi” de Minerul Costeşti, ocupanta locului 9 în clasament.
În etapa a patra, pe 20 septembrie, Sparta Rm. Vâlcea a scăpat victoria printre degete la Dragoslavele, unde a fost...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe