Vâlceanul Ştefan Pănoiu (20 de ani) se numără printre jucătorii de perspectivă din Liga I, lucru recunoscut de toţi specialiştii din fotbalul românesc. El se află într-o perioadă de graţie, iar săptămâna aceasta a înscris din nou pentru Rapid Bucureşti. Astfel, după ce a deschis scorul în minutul 2 al meciului cu FC Argeş Piteşti, din deplasare, disputat pe 4 decembrie (în etapa a 19-a) şi încheiat la egalitate (1-1), fostul elev al lui Emil Popescu şi-a trecut numele pe lista marcatorilor şi în partida următoare, cu Petrolul Ploieşti, de pe teren propriu (din cea de-a 20-a rundă), care a avut loc pe 14 decembrie.
De această dată, el a punctat în minutul 90+4 şi a pecetluit chiar scorul final (3-1). Golul său a fost unul „de Mondiale” şi i-a încântat la maximum nu doar pe suporterii formaţiei din Giuleşti, ci şi pe toţi microbiştii din ţară. Fotbalistul vâlcean a primit o pasă lungă în adâncime, a pornit de la mijlocul terenului şi a dejucat ieşirea la ofsaid a adversarilor, a pătruns în suprafaţa de pedeapsă, l-a „culcat” printr-o fentă subtilă pe portarul austriac Andreas Leitner, iar apoi a şutat imparabil, sub transversală. În această partidă, Adrian Mutu l-a introdus pe teren pe Ştefan Pănoiu în minutul 83, în locul lui Antonio Sefer.
În prezent, jucătorul născut pe 23 septembrie 2002, în oraşul de la poalele Capelei, este cotat la 300.000 de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt.
După o pauză de o lună, și echipele din Liga a III-a au început să-și reia pregătirile pentru cea de-a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe