Fotbal Național

Ştefan Pănoiu (Rapid Bucureşti) – fotbalistul vâlcean al săptămânii trecute, în Liga I. Acesta a înscris un gol de senzaţie

745Vizualizari
În acest moment, Vâlcea mai este reprezentată de opt fotbalişti la nivelul Ligii I. Este vorba de Ştefan Pănoiu (legitimat la Rapid Bucureşti), Bogdan Vătăjelu şi Ştefan Vlădoiu (ambii la CS „U” Craiova – ultimul revenit în Bănie, după o scurtă perioadă petrecută la „U” Cluj), Florin Borţa (Petrolul Ploieşti), Victor Dican (FC Botoşani – unde a primit banderola de căpitan de echipă), Denis Dumitraşcu (Chindia Târgovişte), Ionuţ Stoica (FC Hermannstadt) şi Robert Popa (FC „U” Craiova 1948 – a cărui situaţie este neclară, după ce a fost ameninţat de Adrian Mititelu jr.).
Săptămâna trecută, mai precis miercuri, 1 martie, doi dintre jucătorii noştri s-au duelat chiar într-un meci direct, în acest caz fiind vorba de tinerii Victor Dican (22 de ani) şi Ştefan Pănoiu (20), care au început ca titulari partida FC Botoşani – Rapid Bucureşti (1-2), din etapa a 29-a. Fotbalistul din Giuleşti s-a remarcat şi prin marcarea unui gol de senzaţie, el fiind cel care a deschis scorul, în minutul 42, cu un şut splendid, de la circa 25 de metri, care l-a lăsat fără replică pe portarul Eduard Pap.
Dacă Victor Dican a fost integralist la formaţia moldavă, Ştefan Pănoiu a fost înlocuit în minutul 70, când Adrian Mutu l-a introdus pe Antonio Sefer. În aceste condiţii, fotbalistul cu 10 pe linie la BAC nu a mai prins pe teren celelalte două goluri ale meciului, înscrise în minutele 90 (de Sekou Camara – pentru FC Botoşani) şi, respectiv, 90+4 (când Dragoş Grigore a punctat decisiv pentru Rapid Bucureşti).

Tânărul jucător din Giuleşti, la cel de-al treilea gol din sezonul actual

Pentru Ştefan Pănoiu, acesta a fost cel de-al treilea gol reuşit pentru gruparea din Giuleşti în sezonul actual al Ligii I. El a mai punctat în runda a 19-a (în meciul FC Argeş – Rapid 1-1), când a deschis scorul în minutul 2, iar apoi în etapa a 20-a (Rapid – Petrolul Ploieşti 3-1), prin golul său din minutul 90+4 pecetluind atunci rezultatul final. Potrivit site-ului transfermarkt.com, jucătorul vâlcean din Giuleşti este cotat în prezent la 600.000 de euro.
Sursă foto: fcrapid.ro