• fotbalistul vâlcean a fost răsplătit pentru felul în care a îmbinat performanța sportivă cu excelența educațională
Vâlceanul Ştefan Pănoiu (care a împlinit frumoasa vârstă de 19 ani pe 23 septembrie) se numără, în continuare, printre cei mai apreciaţi fotbalişti de la Rapid Bucureşti. Iar asta nu doar pentru calităţile sale de pe gazon, ci şi pentru comportarea extrasportivă, în vară el obţinând media 10 la Bacalaureat. În week-end, tânărul jucător din Giuleşti a intrat şi în posesia unei recompense inedite din partea Clubului Aristocratic Rapid. Astfel, fostul elev al antrenorului Emil Popescu a obţinut Premiul „Florian Pittiş”, care ţine cont tocmai de cele două aspecte enumerate mai sus.
„Sâmbătă seara, după meciul bun făcut de ai noștri (n.r.: cu FC Botoşani), a avut loc o mică festivitate în proximitatea vestiarului rapidist. O delegație a Clubului Aristocratic Rapid i-a înmânat lui Ștefan Pănoiu Premiul «Florian Pittiș» pentru anul 2021, pentru felul în care a îmbinat performanța sportivă cu excelența educațională. El este unul dintre cei mai promițători tineri jucători ai României, tricolor la categoria sa de vârstă. Ştefan Pănoiu a contribuit din plin la promovarea Rapidului în Liga I și a obținut nota maximă la examenul de Bacalaureat. Mult succes în carieră și în viață, Ștefan Pănoiu!”, au transmis reprezentanţii Clubului Aristocratic Rapid, pe Facebook, după ce i-au oferit fotbalistului vâlcean premiul respectiv.
Florian Pittiş (FOTO – jos)a fost un actor de teatru, radio şi televiziune, regizor, traducător, interpret şi textier de muzică folk, dar şi realizator de emisiuni radio. Artistul s-a numărat şi printre vocile celei mai longevive emisiuni de televiziune din România, „Teleenciclopedia”. În afara activităţii artistice, el a fost membru al Senatului Clubului Aristocratic Rapid, în condiţiile în care era un suporter înfocat al acestei echipe. Florian Pittiş a decedat în 2007, la vârsta de 63 de ani, fiind diagnosticat cu cancer de prostată.
Sâmbătă, 5 iulie, s-a dat startul oficial în noul sezon competițional! Și în acest an, primul meci a avut loc...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe